1 ED avvenne un di que’ giorni, che, mentre egli insegnava il popolo nel tempio, ed evangelizzava, i principali sacerdoti, e gli Scribi, con gli anziani, sopraggiunsero.

2 E gli dissero: Dicci di quale autorità tu fai coteste cose; o, chi è colui che ti ha data cotesta autorità.

3 Ed egli, rispondendo, disse loro: Anch’io vi domanderò una cosa; e voi ditemela:

4 Il battesimo di Giovanni era egli dal cielo, o dagli uomini?

5 Ed essi ragionavan fra loro, dicendo: Se diciamo che era dal cielo, egli ci dirà: Perchè dunque non gli credeste?

6 Se altresì diciamo che era dagli uomini, tutto il popolo ci lapiderà; perciocchè egli è persuaso che Giovanni era profeta.

7 Risposero adunque che non sapevano onde egli fosse.

8 E Gesù disse loro: Io ancora non vi dirò di quale autorità io fo queste cose

9 POI prese a dire al popolo questa parabola. Un uomo piantò una vigna, e l’allogò a certi lavoratori, e se ne andò in viaggio, e dimorò fuori lungo tempo.

10 E nella stagione mandò un servitore a que’ lavoratori, acciocchè gli desser del frutto della vigna; ma i lavoratori, battutolo, lo rimandarono vuoto.

11 Ed egli di nuovo vi mandò un altro servitore; ma essi, battuto ancora lui, e vituperatolo, lo rimandarono vuoto.

12 Ed egli ne mandò ancora un terzo; ma essi, ferito ancora costui, lo cacciarono.

13 E il signor della vigna disse: Che farò? io vi manderò il mio diletto figliuolo; forse, quando lo vedranno, gli porteranno rispetto.

14 Ma i lavoratori, vedutolo, ragionaron fra loro, dicendo: Costui è l’erede; venite, uccidiamolo, acciocchè l’eredità divenga nostra.

15 E, cacciatolo fuor della vigna, l’uccisero. Che farà loro adunque il signor della vigna?

16 Egli verrà, e distruggerà que’ lavoratori, e darà la vigna ad altri. Ma essi, udito ciò, dissero: Così non sia.

17 Ed egli, riguardatili in faccia, disse: Che cosa adunque è questo ch’è scritto: La pietra che gli edificatori hanno riprovata è divenuta il capo del cantone?

18 Chiunque caderà sopra quella pietra sarà fiaccato, ed ella triterà colui sopra cui ella caderà.

19 ED i principali sacerdoti, e gli Scribi, cercavano in quella stessa ora di mettergli le mani addosso, perciocchè riconobbero ch’egli avea detta quella parabola contro a loro; ma temettero il popolo

20 E, spiandolo, gli mandarono degl’insidiatori, che simulassero d’esser giusti, per soprapprenderlo in parole; per darlo in man della signoria, ed alla podestà del governatore.

21 E quelli gli fecero una domanda, dicendo: Maestro, noi sappiamo che tu parli ed insegni dirittamente, e che non hai riguardo alla qualità delle persone, ma insegni la via di Dio in verità;

22 ecci egli lecito di pagare il tributo a Cesare, o no?

23 Ed egli, avvedutosi della loro astuzia, disse loro: Perchè mi tentate?

24 Mostratemi un denaro; di cui porta egli la figura, e la soprascritta? Ed essi, rispondendo, dissero: Di Cesare.

25 Ed egli disse loro: Rendete adunque a Cesare le cose di Cesare, e a Dio le cose di Dio.

26 E non lo poterono soprapprendere in parole davanti al popolo; e, maravigliatisi della sua risposta, si tacquero

27 OR alcuni de’ Sadducei, i quali pretendono non esservi risurrezione, accostatisi, lo domandarono, dicendo:

28 Maestro, Mosè ci ha scritto, che se il fratello d’alcuno muore avendo moglie, e muore senza figliuoli, il suo fratello prenda la moglie, e susciti progenie al suo fratello.

29 Or vi furono sette fratelli; e il primo, presa moglie, morì senza figliuoli.

30 E il secondo prese quella moglie, e morì anch’egli senza figliuoli.

31 Poi il terzo la prese; e simigliantemente tutti e sette; e morirono senza aver lasciati figliuoli.

32 Ora, dopo tutti, morì anche la donna.

33 Nella risurrezione adunque, di chi di loro sarà ella moglie? poichè tutti e sette l’hanno avuta per moglie.

34 E Gesù, rispondendo, disse loro: I figliuoli di questo secolo sposano, e son maritati;

35 ma coloro che saranno reputati degni d’ottener quel secolo, e la risurrezion de’ morti, non isposano, e non son maritati.

36 Perciocchè ancora non possono più morire; poichè siano pari agli angeli; e son figliuoli di Dio, essendo figliuoli della risurrezione.

37 Or che i morti risuscitino, Mosè stesso lo dichiarò presso al pruno, quando egli nomina il Signore l’Iddio d’Abrahamo, e l’Iddio d’Isacco, e l’Iddio di Giacobbe.

38 Or egli non è Dio de’ morti, anzi de’ viventi; poichè tutti vivono per lui

39 Ed alcuni degli Scribi gli fecer motto, e dissero: Maestro, bene hai detto.

40 E non ardirono più fargli alcuna domanda.

41 ED egli disse loro: Come dicono che il Cristo sia figliuolo di Davide?

42 E pur Davide stesso, nel libro de’ Salmi, dice: Il Signore ha detto al mio Signore: Siedi alla mia destra,

43 finchè io abbia posti i tuoi nemici per iscannello de’ tuoi piedi.

44 Davide adunque lo chiama Signore. E come è egli suo figliuolo?

45 ORA, mentre tutto il popolo stava ascoltando, egli disse a’ suoi discepoli.

46 Guardatevi dagli Scribi, i quali volentieri passeggiano in vesti lunghe, ed amano le salutazioni nelle piazze, e i primi seggi nelle raunanze, e i primi luoghi ne’ conviti.

47 I quali divorano le case delle vedove, eziandio sotto specie di far lunghe orazioni; essi ne riceveranno maggior condannazione

1 Într'una din acele zile, cînd învăţa Isus norodul în Templu şi propovăduia Evanghelia, au venit deodată la El preoţii cei mai de seamă şi cărturarii, cu bătrînii,

2 şi I-au zis: ,,Spune-ne, cu ce putere faci Tu aceste lucruri, sau cine Ţi -a dat puterea aceasta?``

3 Drept răspuns, El le -a zis: ,,Am să vă pun şi Eu o întrebare. Spuneţi-Mi:

4 Botezul lui Ioan venea din cer sau dela oameni?``

5 Dar ei cugetau astfel între ei: ,,Dacă răspundem: ,Din cer`, va zice: ,Atunci dece nu l-aţi crezut?`

6 Şi dacă răspundem: ,Dela oameni`, tot norodul ne va ucide cu pietre; căci este încredinţat că Ioan era un prooroc.``

7 Atunci au răspuns că nu ştiu de unde venea botezul lui Ioan.

8 Şi Isus le -a zis: ,,Nici Eu n'am să vă spun cu ce putere fac aceste lucruri.``

9 Apoi a început să spună norodului pilda aceasta: ,,Un om a sădit o vie, a arendat -o unor vieri şi a plecat într'o altă ţară, pentru o vreme îndelungată.

10 La vremea rodurilor, a trimes la vieri un rob, ca să -i dea partea lui din rodul viei. Vierii l-au bătut, şi l-au trimes înapoi cu mînile goale.

11 A mai trimes un alt rob; ei l-au bătut şi pe acela, l-au batjocorit, şi l-au trimes înapoi cu mînile goale.

12 A mai trimes un al treilea rob; ei l-au rănit şi pe acela, şi l-au scos afară.

13 Stăpînul viei a zis: ,,Ce să fac? Am să trimet pe fiul meu prea iubit; poate că îl vor primi cu cinste.``

14 Dar vierii, cînd l-au văzut, s'au sfătuit între ei, şi au zis: ,,Iată moştenitorul; veniţi să -l ucidem, ca moştenirea să fie a noastră.``

15 Şi l-au scos afară din vie, şi l-au omorît. Acum, ce le va face stăpînul viei?

16 Va veni, va pierde pe vierii aceia, şi via o va da altora.`` Cînd au auzit ei cuvintele acestea, au zis: ,,Nicidecum!``

17 Dar Isus i -a privit drept în faţă, şi a zis: ,,Ce însemnează cuvintele acestea, cari au fost scrise: ,Piatra, pe care au lepădat -o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului?

18 Oricine va cădea peste piatra aceasta, va fi zdrobit de ea: şi pe acela peste care va cădea ea, îl va spulbera?``

19 Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii căutau să pună mîna pe El, chiar în ceasul acela, dar se temeau de norod. Pricepuseră că Isus spusese pilda aceasta împotriva lor.

20 Au început să pîndească pe Isus; şi au trimes nişte iscoditori, cari se prefăceau că sînt neprihăniţi, ca să -L prindă cu vorba şi să -L dea pe mîna stăpînirii şi pe mîna puterii dregătorului.

21 Iscoditorii aceştia L-au întrebat: ,,Învăţătorule, ştim că vorbeşti şi înveţi pe oameni drept, şi că nu cauţi la faţa oamenilor, ci -i înveţi calea lui Dumnezeu în adevăr.

22 Se cuvine să plătim bir Cezarului sau nu?``

23 Isus le -a priceput viclenia, şi le -a răspuns: ,,Pentru ce Mă ispitiţi?

24 Arătaţi-Mi un ban (Greceşte: dinar.). Al cui chip, şi ale cui slove sînt scrise pe el?`` ,,Ale Cezarului`` au răspuns ei.

25 Atunci El le -a zis: ,,Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.``

26 Nu L-au putut prinde cu vorba înaintea norodului; ci, miraţi de răspunsul Lui, au tăcut.

27 Unii din Saduchei, cari zic că nu este înviere, s'au apropiat şi au întrebat pe Isus:

28 ,,Învăţătorule, iată ce ne -a scris Moise: ,Dacă moare fratele cuiva, avînd nevastă, dar fără să aibă copii, fratele lui să ia pe nevasta lui, şi să ridice urmaş fratelui său.`

29 Au fost dar şapte fraţi. Cel dintîi s'a însurat, şi a murit fără copii.

30 Pe nevasta lui, a luat -o al doilea; şi a murit şi el fără copii.

31 A luat -o şi al treilea, şi tot aşa toţi şapte; şi au murit fără să lase copii.

32 La urma tuturor, a murit şi femeia.

33 Deci, la înviere, nevasta căruia dintre ei va fi femeia? Fiindcă toţi şapte au avut -o de nevastă.``

34 Isus le -a răspuns: ,,Fiii veacului acestuia se însoară şi se mărită;

35 dar cei ce vor fi găsiţi vrednici să aibă parte de veacul viitor şi de învierea dintre cei morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita.

36 Pentrucă nici nu vor putea muri, căci vor fi ca îngerii. Şi vor fi fiii lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii.

37 Dar că morţii înviază, a arătat însuşi Moise, în locul unde este vorba despre ,Rug`, cînd numeşte pe Domnul: ,Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.`

38 Dar Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii, căci pentru El toţi sînt vii.``

39 Unii din cărturari au luat cuvîntul, şi au zis: ,,Învăţătorule, bine ai zis.``

40 Şi nu mai îndrăzneau să -I mai pună nici o întrebare.

41 Isus le -a zis: ,,Cum se zice că Hristosul este fiul lui David?

42 Căci însuş David zice în Cartea Psalmilor: ,Domnul a zis Domnului meu: Şezi la dreapta Mea,

43 pînă voi pune pe vrăjmaşii Tăi supt picioarele Tale.`

44 Deci David Îl numeşte Domn; atunci cum este El fiul lui?``

45 Atunci a zis ucenicilor Săi, în auzul întregului norod:

46 ,,Păziţi-vă de cărturari, cărora le place să se plimbe în haine lungi, şi să le facă lumea plecăciuni prin pieţe; ei umblă după scaunele dintîi în sinagogi, şi după locurile dintîi la ospeţe;

47 şi casele văduvelor le mănîncă, în timp ce, de ochii lumii, fac rugăciuni lungi. De aceea vor lua o mai mare osîndă.``