1 IO son l’uomo che ha veduta afflizione, Per la verga dell’indegnazion del Signore.
2 Egli mi ha condotto, e fatto camminar nelle tenebre, E non nella luce.
3 Certo, egli mi ritorna addosso, E rivolge la sua mano contro a me tuttodì.
4 Egli ha fatta invecchiar la mia carne, e la mia pelle; Egli mi ha fiaccate le ossa.
5 Egli ha fatti degli edificii contro a me, E mi ha intorniato di tosco e di affanno.
6 Egli mi ha fatto dimorare in luoghi tenebrosi, A guisa di quelli che son morti già da lungo tempo.
7 Egli mi ha assiepato d’ogn’intorno, sì che non posso uscire; Egli ha aggravati i miei ceppi.
8 Eziandio quando grido e sclamo, Egli chiude il passo alla mia orazione,
9 Egli ha chiuse le mie vie di pietre conce a scarpello, Ha rinvolti i miei sentieri.
10 Egli mi è stato un orso all’agguato, Un leone ne’ suoi nascondimenti.
11 Egli ha traviate le mie vie, Mi ha tagliato a pezzi, mi ha renduto desolato.
12 Egli ha teso l’arco suo, E mi ha posto come un bersaglio incontro alle saette.
13 Egli mi ha fitti nelle reni Gli strali del suo turcasso.
14 Io sono in derisione a tutti i popoli, E son la lor canzone tuttodì.
15 Egli mi ha saziato di amaritudini, Mi ha inebbriato di assenzio.
16 Egli mi ha stritolati i denti con della ghiaia, Mi ha voltolato nella cenere.
17 E tu hai allontanata l’anima mia dalla pace, Ed io ho dimenticato il bene.
18 E ho detto: Il Signore ha fatta perire la mia forza, E la mia speranza.
19 Ricordati della mia afflizione, E del mio esilio; del tosco e dell’assenzio.
20 L’anima mia se ne ricorda del continuo, E se ne abbatte in me
21 Questo mi torna alla mente, Perciò spererò ancora.
22 Se non siamo stati del tutto consumati, È per le benignità del Signore; Perciocchè le sue misericordi non son venute meno;
23 Si rinnovano ogni mattina; La tua lealtà è grande.
24 Il Signore è la mia parte, ha detto l’anima mia; Perciò spererò in lui.
25 Il Signore è buono a quelli che l’aspettano, All’anima che lo ricerca.
26 Buona cosa è di aspettare in silenzio La salute del Signore.
27 Buona cosa è all’uomo di portare il giogo Nella sua giovanezza.
28 Sieda egli pur solitario, ed in silenzio, Se Dio gliel’ha imposto!
29 Metta pur la sua bocca nella polvere! Forse, ci sarà ancora speranza;
30 Porga pur la guancia a chi lo percuote; Si sazi pur di vituperio!
31 Poichè il Signore non rigetta in perpetuo;
32 Anzi, se affligge, ha altresì compassione, Secondo la moltitudine delle sue benignità.
33 Perciocchè s’egli affligge, E addolora i figliuoli degli uomini, Non lo fa volentieri.
34 Mentre altri trita sotto i suoi piedi Tutti i prigioni della terra;
35 Mentre altri pervertisce la ragion dell’uomo, Nel cospetto dell’Altissimo;
36 Mentre altri fa torto all’uomo nella sua lite; Il Signore nol vede egli?
37 Chi è colui che abbia detta qualche cosa, e quella sia avvenuta, Che il Signore non l’abbia comandata?
38 Non procedono i mali ed i beni Dalla bocca dell’Altissimo?
39 Perchè si rammarica l’uomo vivente? Perchè si rammarica l’uomo della pena del suo peccato?
40 Esaminiamo le nostre vie, E ricerchiamole e convertiamoci al Signore.
41 Alziamo i nostri cuori, e le palme delle mani, A Dio ne’ cieli, dicendo:
42 Noi abbiam misfatto, e siamo stati ribelli; E tu non hai perdonato.
43 Tu ci hai coperti d’ira, e ci hai perseguitati; Tu hai ucciso e non hai risparmiato.
44 Tu hai distesa una nuvola intorno a te, Acciocchè l’orazione non passasse.
45 Tu ci hai fatti essere spazzature, Ed abbominio, per mezzo i popoli.
46 Tutti i nostri nemici hanno aperta la bocca contro a noi.
47 Noi siamo incorsi in ispavento, ed in fossa; In desolazione, ed in fiaccamento.
48 L’occhio mio cola in rivi d’acque, Per lo fiaccamento della figliuola del mio popolo.
49 L’occhio mio stilla, senza posa, E non ha alcuna requie;
50 Finchè il Signore non riguarda, E non vede dal cielo.
51 L’occhio mio affanna l’anima mia, Per tutte le figliuole della mia città.
52 Quelli che senza cagione, mi son nemici, Mi han cacciato del continuo, come un uccelletto;
53 Hanno troncata la vita mia, e l’hanno messa nella fossa; Ed hanno gettate delle pietre sopra me.
54 Le acque mi hanno inondato fin sopra il capo; Io ho detto: Io son riciso
55 Io ho invocato il tuo Nome, o Signore, Dalla fossa de’ luoghi bassissimi.
56 Tu hai udita la mia voce; Non nascondere il tuo orecchio al mio sospiro, ed al mio grido.
57 Tu ti sei accostato al giorno che io ti ho invocato; Tu hai detto: Non temere.
58 O Signore, tu hai dibattute le querele dell’anima mia; Tu hai riscossa la vita mia.
59 O Signore, tu vedi il torto che mi è fatto; Giudica la mia causa.
60 Tu vedi tutte le lor vendette, Tutti i lor pensieri contro a me.
61 Tu odi, Signore, i loro obbrobri, Tutte le lor macchinazioni contro a me;
62 Le parole di quelli che mi si levano incontro, Ed i ragionamenti che tengono contro a me tuttodì.
63 Riguarda, quando si seggono, e quando si levano; Io sono la lor canzone.
64 O Signore, rendi loro la retribuzione, Secondo le opere delle lor mani.
65 Da’ loro ingombramento di cuore, La tua maledizione.
66 Perseguili in ira, E disperdili di sotto al cielo del Signore
1 Eu sînt omul care a văzut suferinţa supt nuiaua urgiei Lui.
2 El m'a dus, m'a mînat în întunerec, şi nu în lumină.
3 Numai împotriva mea îşi întinde şi îşi întoarce mîna, toată ziua.
4 Mi -a prăpădit carnea şi pielea, şi mi -a zdrobit oasele.
5 A făcut zid împrejurul meu, şi m'a înconjurat cu otravă şi durere.
6 Mă aşează în întunerec, ca pe cei morţi pentru totdeauna.
7 M'a înconjurat cu un zid, ca să nu ies; m'a pus în lanţuri grele.
8 Să tot strig şi să tot cer ajutor, căci El tot nu-mi primeşte rugăciunea.
9 Mi -a astupat calea cu pietre cioplite, şi mi -a strîmbat cărările.
10 Mă pîndeşte ca un urs şi ca un leu într'un loc ascuns.
11 Mi -a abătut căile, şi apoi s'a aruncat pe mine, şi m'a pustiit.
12 Şi -a încordat arcul, şi m'a pus ţintă săgeţii Lui.
13 În rărunchi mi -a înfipt săgeţile din tolba Lui.
14 Am ajuns de rîsul poporului meu, şi toată ziua sînt pus în cîntece de batjocură de ei.
15 M'a săturat de amărăciune, m'a îmbătat cu pelin.
16 Mi -a sfărîmat dinţii cu pietre, m'a acoperit cu cenuşă.
17 Mi-ai luat pacea, şi nu mai cunosc fericirea.
18 Şi am zis: ,,S'a dus puterea mea de viaţă, şi nu mai am nici o nădejde în Domnul.``
19 ,,Gîndeşte-Te la necazul şi suferinţa mea, la pelin şi la otravă!``
20 Cînd îşi aduce aminte sufletul meu de ele, este mîhnit în mine.
21 Iată ce mai gîndesc în inima mea, şi iată ce mă face să mai trag nădejde:
22 Bunătăţile Domnului nu s'au sfîrşit, îndurările Lui nu sînt la capăt,
23 ci se înoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atît de mare!
24 ,,Domnul este partea mea de moştenire,`` zice sufletul meu; de aceea nădăjduiesc în El.
25 Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care -L caută.
26 Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului.
27 Este bine pentru om să poarte un jug în tinereţa lui.
28 Să stea singur şi să tacă, pentrucă Domnul i l -a pus pe grumaz;
29 să-şi umple gura cu ţărînă, şi să nu-şi peardă nădejdea;
30 să dea obrazul celui ce -l loveşte, şi să se sature de ocări.
31 Căci Domnul nu leapădă pentru totdeauna.
32 Ci, cînd mîhneşte pe cineva, Se îndură iarăş de el, după îndurarea Lui cea mare:
33 căci El nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mîhneşte bucuros pe copiii oamenilor.
34 Cînd se calcă în picioarele toţi prinşii de război ai unei ţări,
35 cînd se calcă dreptatea omenească în faţa Celui Prea Înalt,
36 cînd este nedreptăţit un om în pricina lui, nu vede Domnul?
37 Cine a spus şi s'a întîmplat ceva fără porunca Domnului?
38 Nu iese din gura Celui Prea Înalt răul şi binele?
39 De ce să se plîngă omul cît trăieşte? Ficare să se plîngă mai bine de păcatele lui!
40 Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm, şi să ne întoarcem la Domnul.
41 Să ne înălţăm şi inimile cu mînile spre Dumnezeu din cer, zicînd:
42 ,,Am păcătuit, am fost îndărătnici, şi nu ne-ai iertat!``
43 În mînia Ta, Te-ai ascuns, şi ne-ai urmărit, ai ucis fără milă.
44 Te-ai învăluit într'un nor, ca să nu străbată la Tine rugăciunea noastră.
45 Ne-ai făcut de batjocură şi de ocară printre popoare.
46 Toţi vrăjmaşii noştri deschid gura împotriva noastră.
47 De groază şi de groapă am avut parte, de prăpăd şi pustiire.
48 Şivoaie de apă îmi curg din ochi din pricina prăpădului fiicei poporului meu.
49 Mi se topeşte ochiul în lacrămi, necurmat şi fără răgaz,
50 pînăce Domnul va privi din cer şi va vedea.
51 Mă doare ochiul de plîns pentru toate fiicele cetăţii mele.
52 Cei ce mă urăsc fără temei, m'au gonit ca pe o pasăre.
53 Voiau să-mi nimicească viaţa într'o groapă, şi au aruncat cu pietre în mine.
54 Mi-au năvălit apele peste cap şi ziceam: ,,Sînt perdut!``
55 Dar am chemat Numele Tău, Doamne, din fundul gropii.
56 Tu mi-ai auzit glasul: ,,Nu-Ţi astupa urechea la suspinurile şi strigătele mele.``
57 În ziua cînd Te-am chemat, Te-ai apropiat, şi ai zis: ,,Nu te teme!``
58 Doamne, Tu ai apărat pricina sufletului meu, mi-ai răscumpărat viaţa!
59 Doamne, ai văzut apăsarea mea: fă-mi dreptate.
60 Ai văzut toate răzbunările lor, toate uneltirile lor împotriva mea.
61 Doamne, le-ai auzit ocările, toate uneltirile împotriva mea,
62 cuvîntările protivnicilor mei, şi planurile pe cari le urzeau în fiecare zi împotriva mea.
63 Uită-Te cînd stau ei jos sau cînd se scoală. Eu sînt cîntecul lor de batjocură.
64 Răsplăteşte-le, Doamne, după faptele mînilor lor!
65 Împetreşte-le inima, şi aruncă blestemul Tău împotriva lor!
66 Urmăreşte -i, în mînia Ta, şi şterge -i de supt ceruri, Doamne!``