1 COME è oscurato l’oro, Ed ha mutato colore il buon oro fino, E sono le pietre del santuario state sparse In capo d’ogni strada!

2 Come i nobili figliuoli di Sion, Pregiati al pari dell’ottimo oro, Sono stati reputati quali vaselli di terra, Lavoro di man di vasellaio!

3 Vi sono anche de’ gran pesci marini che porgon le poppe, E lattano i lor figli; Ma la figliuola del mio popolo è divenuta crudele, Come gli struzzi nel deserto.

4 La lingua del bambino di poppa Si è attaccata al suo palato, per la sete; I fanciulli hanno chiesto del pane, E non vi era alcuno che ne distribuisse loro.

5 Quelli che mangiavano cibi delicati Son periti per le strade; Quelli ch’erano stati allevati sopra lo scarlatto Hanno abbracciato il letame.

6 E la pena dell’iniquità della figliuola del mio popolo è stata maggiore Che la pena del peccato di Sodoma, Che fu sovvertita come in un momento, Senza che la mano d’alcuno si levasse contro di lei.

7 I principi di essa erano più puri che neve, Più candidi che latte, Vermigli del corpo più che gemme, Puliti come zaffiri.

8 Il loro sguardo è divenuto fosco più che la nerezza stessa; Non si son riconosciuti per le piazze; La lor pelle si è attaccata alle loro ossa; È seccata, è divenuta come legno.

9 Più felici sono stati gli uccisi con la spada, Che quelli che son morti di fame; Perciocchè, essendo traffitti, il sangue loro è colato, E non hanno più avuto bisogno della rendita del campo.

10 Donne pietose, colle proprie mani, Hanno cotti i loro figliuoli: Quelli sono loro stati per cibo, Nella ruina della figliuola del mio popolo.

11 Il Signore ha adempiuta la sua ira, Ha sparso l’ardor del suo cruccio, Ed ha acceso un fuoco in Sion, Che ha consumati i fondamenti di essa.

12 I re della terra, e tutti gli abitatori del mondo, Non avrebbero mai creduto Ch’entrasse nemico, nè avversario Dentro alle porte di Gerusalemme

13 Quest’è avvenuto per i peccati de’ profeti di essa, Per l’iniquità de’ suoi sacerdoti, Che spandevano nel mezzo di essa Il sangue de’ giusti.

14 I ciechi sono andati vagando per le strade, Si son contaminati di sangue, L’han toccato co’ lor vestimenti, Senza poterlo schivare.

15 Ei si gridava loro: Traetevi addietro; ciò è immondo; Traetevi addietro, nol toccate; E pur se ne volavano via, e andavano errando. Ei si è detto fra le genti: Essi non potran più dimorare nel lor paese.

16 La faccia del Signore li ha dispersi; Egli non continuerà più a riguardarli; Non hanno avuto alcun rispetto a’ sacerdoti, Nè pietà de’ vecchi.

17 Mentre siamo durati, i nostri occhi si son consumati Dietro al nostro soccorso, che non è stato altro che vanità; Noi abbiam riguardato nella nostra vedetta Ad una gente che non potea salvare.

18 Ci hanno cacciati, seguendo i nostri passi, Sì che non siam potuti andar per le nostre campagne; Il nostro fine si è avvicinato, i nostri dì son compiuti; Perciocchè il nostro fine è venuto.

19 Quelli che ci hanno perseguiti Sono stati più leggieri che le aquile del cielo; Ci son corsi dietro in su i monti, Ci han posti agguati nel deserto.

20 Il respiro delle nostre nari, L’Unto del Signore, di cui noi dicevamo: Noi viveremo alla sua ombra fra le genti, È stato preso nelle lor trappole

21 Gioisci pure, e rallegrati, figliuola di Edom; Tu che abiti nel paese di Us, Sopra te ancora passerà la coppa; Tu ne sarai inebbriata, e ti scoprirai.

22 La pena della tua iniquità è finita, figliuola di Sion; Egli non ti farà più menare in cattività; Egli farà punizione della tua iniquità, figliuola di Edom; Egli scoprirà i tuoi peccati

1 Vai! cum s'a înegrit aurul, şi cum s'a schimbat aurul cel curat! Cum s-au risipit pietrele sfîntului Locaş pela toate colţurile uliţelor!

2 Cum sînt priviţi acum fiii Sionului, cei aleşi şi preţuiţi ca aurul curat altă dată, cum sînt priviţi acum, vai! Ca nişte vase de pămînt, şi ca o lucrare făcută de mînile olarului!

3 Chiar şi şacalii îşi apleacă ţîţa, şi dau să sugă puilor lor; dar fiica poporului meu a ajuns fără milă, ca struţii din pustie.

4 Limba sugătorului i se lipeşte de cerul gurii, uscată de sete; copiii cer pîne, dar nimeni nu le -o dă.

5 Ceice se hrăneau cu bucate alese, leşină pe uliţe. Ceice fuseseră crescuţi crescuţi în purpură se bucură acum de o grămadă de gunoi!

6 Căci vina fiicei poporului meu este mai mare decît păcatul Sodomei, care a fost nimicită într'o clipă, fără să fi pus cineva mîna pe ea.

7 Voivozii ei erau mai strălucitori decît zăpada, mai albi decît laptele; trupul le era mai roş decît mărgeanul; faţa le era ca safirul.

8 Dar acum înfăţişarea le este mai negricioasă decît funinginea; aşa că nu mai sînt cunoscuţi pe uliţe, pielea le este lipită de oase, uscată ca lemnul.

9 Ceice pier ucişi de sabie sînt mai fericiţi decît ceice pier de foame, cari cad sleiţi de puteri, din lipsa roadelor cîmpului!

10 Femeile, cu toată mila lor, îşi fierb copiii, cari le slujesc ca hrană, în mijlocul prăpădului fiicei poporului meu.

11 Domnul Şi -a sleit urgia, Şi -a vărsat mînia aprinsă; a aprins în Sion un foc, care -i mistuie temeliile.

12 Împăraţii pămîntului n'ar fi crezut şi nici unul din locuitorii lumii n'ar fi crezut că protivnicul, care -l împresura, are să intre pe porţile Ierusalimului.

13 Iată roada păcatelor proorocilor săi, a nelegiuirilor preoţilor săi, cari au vărsat în mijlocul lui sîngele celor neprihăniţi!

14 Rătăceau ca orbii pe uliţe, mînjiţi de sînge, aşa că nimeni nu putea să se atingă de hainele lor.

15 ,,Depărtaţi-vă, necuraţilor!`` li se striga, ,,la o parte, la o parte, nu vă atingeţi de noi!`` Cînd fugeau pribegind încoace şi încolo, printre neamuri, se spunea: ,,Să nu mai locuiască aici!``

16 În mînia Lui Domnul i -a împrăştiat şi nu-Şi mai îndreaptă privirile spre ei! Vrăjmaşul n'a căutat la faţa preoţilor, nici n'a avut milă de cei bătrîni.

17 Şi acolo ni se sfîrşeau ochii, şi aşteptam zădarnic ajutor! Privirile ni se îndreptau cu nădejde spre un neam, care totuş nu ne -a izbăvit.

18 Ne pîndeau paşii, ca să ne împiedice să mergem pe uliţele noastre; ni se apropia sfîrşitul, ni se împliniseră zilele... Da, ne venise sfîrşitul!

19 Prigonitorii noştri erau mai iuţi de cît vulturii cerului. Ne-au fugărit pe munţi, şi ne-au pîndit în pustie.

20 Suflarea vieţii noastre, unsul Domnului, a fost prins în gropile lor, el, despre care ziceam: ,,Vom trăi supt umbra lui printre neamuri.``

21 ,,Bucură-te şi saltă de bucurie, fiica Edomului, care louieşte în ţara Uţ! Dar şi la tine va trece potirul, şi tu te vei îmbăta, şi te vei desgoli!

22 Fiica Sionului, nelegiuirea îţi este ispăşită: El nu te va mai trimete în robie. Dar ţie, fiica Edomului, îţi va pedepsi nelegiuirea; şi îţi va da pe faţă păcatele.``