1 Le disposizioni dell’animo son dell’uomo; Ma la risposta della lingua è dal Signore

2 Tutte le vie dell’uomo gli paiono pure; Ma il Signore pesa gli spiriti

3 Rimetti le tue opere nel Signore, E i tuoi pensieri saranno stabiliti

4 Il Signore ha fatto ogni cosa per sè stesso; Eziandio l’empio per lo giorno del male

5 Chiunque è altiero d’animo è abbominevole al Signore; D’ora in ora egli non resterà impunito

6 L’iniquità sarà purgata con benignità, e con verità; E per lo timor del Signore l’uomo si ritrae dal male

7 Quando il Signore gradisce le vie dell’uomo, Pacifica con lui eziandio i suoi nemici

8 Meglio vale poco con giustizia, Che grandi entrate senza dirittura

9 Il cuor dell’uomo delibera della sua via; Ma il Signore dirizza i suoi passi

10 Indovinamento è nelle labbra del re; La sua bocca non falla nel giudicio

11 La stadera, e le bilance giuste son del Signore; Tutti i pesi del sacchetto son sua opera

12 Operare empiamente è abbominevole ai re; Perciocchè il trono sarà stabilito per giustizia

13 Le labbra giuste son quelle che i re gradiscono; Ed essi amano chi parla dirittamente

14 L’ira del re son messi di morte; Ma l’uomo savio la placherà.

15 Nella chiarezza della faccia del re vi è vita; E la sua benevolenza è come la nuvola della pioggia della stagione della ricolta

16 Quant’è egli cosa migliore acquistar sapienza che oro! E quant’è egli cosa più eccellente acquistar prudenza che argento!

17 La strada degli uomini diritti è di stornarsi dal male; Chi osserva la sua via guarda l’anima sua

18 La superbia viene davanti alla ruina, E l’alterezza dello spirito davanti alla caduta

19 Meglio è essere umile di spirito co’ mansueti, Che spartir le spoglie con gli altieri

20 Chi è intendente nella parola troverà bene; E beato chi si confida nel Signore

21 Il savio di cuore sarà chiamato intendente; E la dolcezza delle labbra aggiugnerà dottrina

22 Il senno è una fonte di vita in coloro che ne son dotati; Ma l’ammaestramento degli stolti è stoltizia

23 Il cuor dell’uomo savio rende avveduta la sua bocca, E aggiunge dottrina alle sue labbra

24 I detti soavi sono un favo di miele, Dolcezza all’anima, e medicina alle ossa

25 Vi è tal via che pare diritta all’uomo, Il fine della quale son le vie della morte

26 L’anima di chi si affatica si affatica per lui stesso; Perciocchè la sua bocca lo preme

27 L’uomo scellerato apparecchia del male; E in su le sue labbra vi è come un fuoco ardente.

28 L’uomo perverso commette contese; E chi va sparlando disunisce gli amici

29 L’uomo violento seduce il suo compagno, E lo conduce per una via che non è buona.

30 Chi chiude gli occhi macchinando perversità, Dimena le labbra quando ha compiuto il male

31 La canutezza è una corona gloriosa; Ella si troverà nella via della giustizia

32 Meglio vale chi è lento all’ira, che il forte; E meglio vale chi signoreggia il suo cruccio, che un prenditor di città

33 La sorte è gittata nel grembo; Ma dal Signore procede tutto il giudicio di essa

1 Planurile pe cari le face inima atîrnă de om, dar răspunsul pe care -l dă gura vine dela Domnul. -

2 Toate căile omului sînt curate în ochii lui, dar celce cercetează duhurile este Domnul. -

3 Încredinţează-ţi lucrările în mîna Domnului, şi îţi vor izbuti planurile. -

4 Domnul a făcut toate pentru o ţintă, chiar şi pe cel rău pentru ziua nenorocirii. -

5 Orice inimă trufaşă este o scîrbă înaintea Domnului; hotărît, ea nu va rămînea nepedepsită. -

6 Prin dragoste şi credincioşie omul ispăşeşte nelegiuirea, şi prin frica de Domnul se abate dela rău. -

7 Cînd sînt plăcute Domnului căile cuiva, îi face prieteni chiar şi pe vrăjmaşii lui. -

8 Mai bine puţin, cu dreptate, decît mari venituri, cu strîmbătate. -

9 Inima omului se gîndeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii. -

10 Hotărîri dumnezeieşti sînt pe buzele împăratului, gura lui nu trebuie să facă greşeli cînd judecă. -

11 Cîntarul şi cumpăna dreaptă vin dela Domnul; toate greutăţile de cîntărit sînt lucrarea Lui. -

12 Împăraţilor le este scîrbă să facă rău, căci prin neprihănire se întăreşte un scaun de domnie. -

13 Buzele neprihănite sînt plăcute împăraţilor, şi ei iubesc pe celce vorbeşte cu neprihănire. -

14 Mînia împăratului este un vestitor al morţii, dar un om înţelept trebuie s'o potolească. -

15 Seninătatea feţei împăratului este viaţa, şi bunăvoinţa lui este ca o ploaie de primăvară. -

16 Cu cît mai mult face cîştigarea înţelepciunii decît a aurului! Cu cît este mai de dorit cîştigarea priceperii decît a argintului! -

17 Calea oamenilor fără prihană este să se ferească de rău; acela îşi păzeşte sufletul, care veghează asupra căii sale. -

18 Mîndria merge înaintea pieirii, şi trufia merge înainte căderii. -

19 Mai bine să fii smerit cu cei smeriţi, decît să împarţi prada cu cei mîndri. -

20 Cine cugetă la Cuvîntul Domnului, găseşte fericirea, şi cine se încrede în Domnul este fericit. -

21 Cine are o inimă înţeleaptă este numit priceput, dar dulceaţa buzelor măreşte ştiinţa. -

22 Înţelepciunea este un izvor de viaţă pentru cine o are; dar pedeapsa nebunilor este nebunia lor. -

23 Cine are o inimă înţeleaptă, îşi arată înţelepciunea cînd vorbeşte, şi mereu se văd învăţături noi pe buzele lui. -

24 Cuvintele prietenoase sînt ca un fagur de miere, dulci pentru suflet, şi sănătoase pentru oase. -

25 Multe căi i se par bune omului, dar la urmă duc la moarte. -

26 Cine munceşte, pentru el munceşte, căci foamea lui îl îndeamnă la lucru. -

27 Omul stricat pregăteşte nenorocirea, şi pe buzele lui este ca un foc aprins. -

28 Omul neastîmpărat stîrneşte certuri, şi pîrîtorul desbină pe cei mai buni prieteni. -

29 Omul asupritor amăgeşte pe aproapele său, şi -l duce pe o cale, care nu este bună. -

30 Cine închide ochii, ca să se dedea la gînduri stricate, cine-şi muşcă buzele, a şi săvîrşit răul. -

31 Perii albi sînt o cunună de cinste, ea se găseşte pe calea neprihănirii. -

32 Cel încet la mînie preţuieşte mai mult decît un viteaz, şi cine este stăpîn pe sine preţuieşte mai mult decît cine cucereşte cetăţi. -

33 Se aruncă sorţul în poala hainei, dar orice hotărîre vine dela Domnul. -