1 Migliore è un boccon di pane secco, con quiete, Che una casa piena di animali ammazzati, con rissa

2 Il servitore intendente signoreggerà sopra il figliuolo che reca vituperio, E spartirà l’eredità tra i fratelli

3 La coppella è per l’argento, e il fornello per l’oro; Ma il Signore prova i cuori

4 L’uomo maligno presta gli orecchi alle labbra inique; E l’ingannatore ascolta la lingua maliziosa

5 Chi beffa il povero fa onta a colui che l’ha fatto; Chi si rallegra della calamità altrui non resterà impunito

6 I figliuoli de’ figliuoli son la corona de’ vecchi; E i padri son la gloria de’ figliuoli

7 Il parlar magnifico non è decevole all’uomo da nulla; Quanto meno al principe il labbro falso!

8 Il presente è, appo chi è dato a ricever presenti, una gioia graziosa; Dovunque si volge produce effetto

9 Chi copre il fallo procaccia amicizia; Ma chi lo ridice disunisce gli amici

10 La riprensione scende più addentro nell’uomo intendente, Che cento percosse date allo stolto

11 Il malvagio non cerca altro che ribellione; Ma l’angelo crudele sarà mandato contro a lui

12 Scontrisi pure in un uomo un’orsa, a cui sieno stati tolti i suoi figli, Anzi che un pazzo nella sua pazzia

13 Il male non si dipartirà giammai dalla casa Di chi rende il mal per lo bene

14 Chi comincia la contesa è come chi dà apritura alle acque; Però avanti che si venga alle contumelie, lascia la questione

15 Chi assolve il reo, e chi condanna il giusto, Sono amendue ugualmente abbominevoli al Signore

16 A che serve il prezzo in mano allo stolto, Da comperar sapienza, poichè egli non ha alcun senno?

17 L’amico ama in ogni tempo, E il fratello nasce per l’afflizione

18 L’uomo scemo di senno tocca la mano, E fa sicurtà al suo prossimo

19 Chi ama contesa ama misfatto; Chi alza la sua porta cerca ruina

20 L’uomo perverso di cuore non troverà il bene; E l’uomo stravolto nel suo parlare caderà nel male

21 Chi genera un pazzo lo genera a suo cordoglio; E il padre dello stolto non si rallegrerà

22 Il cuore allegro giova, come una medicina; Ma lo spirito afflitto secca le ossa

23 L’empio prende il presente dal seno, Per pervertir le vie del giudicio

24 La sapienza è nel cospetto dell’intendente; Ma gli occhi dello stolto riguardano alle estremità della terra

25 Il figliuolo stolto è sdegno a suo padre, Ed amaritudine a colei che l’ha partorito

26 Egli non è bene di condannare il giusto, non pure ad ammenda, Nè che i principi battano alcuno per dirittura

27 Chi rattiene i suoi detti è dotato di conoscimento; E chi è di spirito riservato è uomo intendente.

28 Lo stolto stesso è reputato savio, quando si tace; E prudente, quando tiene le labbra chiuse

1 Mai bine o bucată de pîne uscată, cu pace, decît o casă plină de cărnuri, cu ceartă! -

2 Un argat cu minte stăpîneşte peste fiul care face ruşine, şi va împărţi moştenirea cu fraţii lui.

3 Tigaia lămureşte argintul, şi cuptorul lămureşte aurul; dar Cel ce încearcă inimile, este Domnul. -

4 Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită, şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare. -

5 Cine îşi bate joc de sărac, îşi bate joc de Cel ce l -a făcut; cine se bucură de o nenorocire, nu va rămînea nepedepsit. -

6 Copiii copiilor sînt cununa bătrînilor, şi părinţii sînt slava copiilor lor. -

7 Cuvintele alese nu se potrivesc în gura unui nebun; cu cît mai puţin cuvintele mincinoase în gura unui om de viţă aleasă! -

8 Darurile par o piatră scumpă în ochii celor ce le primesc: ori încotro se întorc, izbîndesc. -

9 Cine acopere o greşală, caută dragostea, dar cine o pomeneşte mereu în vorbirile lui, desbină pe prieteni. -

10 O mustrare pătrunde mai mult pe omul priceput, decît o sută de lovituri pe cel nebun. -

11 Cel rău nu caută decît răscoală, dar un sol fără milă va fi trimes împotriva lui. -

12 Mai bine să întîlneşti o ursoaică jefuită de puii ei, decît un nebun în timpul nebuniei lui. -

13 Celui ce întoarce rău pentru bine, nu -i va părăsi răul casa. -

14 Începutul unei certe este ca slobozirea unor ape; deaceea, curmă cearta înainte de a se înteţi. -

15 Cel ce iartă pe vinovat şi osîndeşte pe cel nevinovat, sînt amîndoi o scîrbă înaintea Domnului. -

16 La ce slujeşte argintul în mîna nebunului? Să cumpere înţelepciunea?... Dar n'are minte. -

17 Prietenul adevărat iubeşte oricînd, şi în nenorocire ajunge ca un frate. -

18 Omul fără minte dă chezăşie, se pune chezaş pentru aproapele său. -

19 Cine iubeşte certurile iubeşte păcatul, şi cine-şi zideşte poarta prea înaltă, îşi caută pieirea. -

20 Cel cu inimă prefăcută nu găseşte fericirea, şi cel cu limba stricată cade în nenorocire. -

21 Cine dă naştere unui nebun va avea întristare, şi tatăl unui nebun nu poate să se bucure. -

22 O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mîhnit usucă oasele. -

23 Cel rău primeşte daruri pe ascuns, ca să sucească şi căile dreptăţii. -

24 Înţelepciunea este în faţa omului priceput, dar ochii nebunului o caută la capătul pămîntului. -

25 Un fiu nebun aduce necaz tatălui său, şi amărăciune celei ce l -a născut. -

26 Nu este bine să osîndeşti pe cel neprihănit la o gloabă, nici să loveşti pe cei de neam ales din pricina neprihănirii lor. -

27 Cine îşi înfrînează vorbele, cunoaşte ştiinţa, şi cine are duhul potolit este un om priceput. -

28 Chiar şi un prost ar trece de înţelept dacă ar tăcea, şi de priceput dacă şi-ar ţinea gura.