1 LA Sapienza non grida ella? E la Prudenza non dà ella fuori la sua voce?

2 Ella sta in piè in capo de’ luoghi elevati, in su la via, Ne’ crocicchi.

3 Ella grida presso alle porte, alla bocca della città, All’entrata degli usci delle case,

4 Dicendo: Io grido a voi, o uomini principali; E la mia voce s’indirizza ancora al volgo.

5 Semplici, intendete che cosa sia avvedimento; E voi stolti, intendete che cosa sia buon senno.

6 Ascoltate; perciocchè io proporrò cose eccellenti; L’aprir delle mie labbra sarà di cose diritte.

7 Conciossiachè il mio palato ragionerà di verità; Ma l’empietà è ciò che le mie labbra abbominano.

8 Tutti i detti della mia bocca son con giustizia; In essi non vi è nulla di torto o di perverso.

9 Essi tutti son diritti agl’intendenti, E bene addirizzati a coloro che hanno trovata la scienza.

10 Ricevete il mio ammaestramento, e non dell’argento; E scienza, anzi che oro eletto.

11 Perciocchè la sapienza è migliore che le perle; E tutte le cose le più care non l’agguagliano

12 Io, la Sapienza, abito nell’avvedimento, E trovo la conoscenza de’ buoni avvisi.

13 Il timor del Signore è odiare il male; Io odio la superbia, e l’alterezza, e la via della malvagità, E la bocca perversa.

14 A me appartiene il consiglio e la buona ragione; Io son la prudenza; a me appartiene la forza.

15 Per me regnano i re, Ed i rettori fanno statuti di giustizia.

16 Per me signoreggiano i signori, Ed i principi, e tutti i giudici della terra.

17 Io amo quelli che mi amano; E quelli che mi cercano mi troveranno.

18 Ricchezze e gloria son meco; Beni permanenti e giustizia.

19 Il mio frutto è migliore che oro, anzi che oro finissimo; E la mia rendita migliore che argento eletto.

20 Io cammino per la via della giustizia, In mezzo de’ sentieri della dirittura;

21 Per fare eredare il vero essere a quelli che mi amano, Ed empiere i lor tesori

22 IL Signore mi possedeva al principio della sua via, Avanti le sue opere, ab eterno.

23 Io sono stata costituita in principato ab eterno, Dal principio, avanti che la terra fosse.

24 Avanti che fossero abissi, Nè fonti, nè gorghi d’acque, io fui prodotta.

25 Io fui prodotta innanzi che i monti fossero profondati, Avanti i colli;

26 Mentre egli non avea ancora fatta la terra, nè le campagne, Nè la sommità del terreno del mondo.

27 Quando egli ordinava i cieli, io v’era; Quando egli disegnava il giro sopra la superficie dell’abisso;

28 Quando egli fermava il cielo disopra; Quando egli fortificava le fonti dell’abisso;

29 Quando egli poneva il suo termine al mare, Talchè le acque non possono trapassare il suo comandamento; Quando egli poneva i fondamenti della terra;

30 Ed era appo lui come un allievo, Ed era le sue delizie tuttodì; Io mi sollazzava in ogni tempo nel suo cospetto.

31 Io mi sollazzo nella parte abitata della sua terra; Ed i miei diletti sono co’ figliuoli degli uomini

32 Ora dunque, figliuoli, ascoltatemi: Beati coloro che osservano le mie vie.

33 Ascoltate l’ammaestramento, e diventate savi, E non lo schifate.

34 Beato l’uomo che mi ascolta, Per vegliar tuttodì presso a’ miei usci; Per istare a guardia agli stipiti delle mie porte.

35 Perciocchè chi mi trova, trova la vita, Ed ottiene benevolenza dal Signore.

36 Ma chi pecca contro a me fa ingiuria all’anima sua; Tutti quelli che mi odiano amano la morte

1 Nu strigă înţelepciunea, şi nu-şi înalţă priceperea glasul?

2 Ea se aşează sus pe înălţimi, afară pe drum, la răspîntii,

3 şi strigă lîngă porţi, la intrarea cetăţii, la intrarea porţilor:

4 ,,Oamenilor, către voi strig, şi spre fiii oamenilor se îndreaptă glasul meu.

5 Învăţaţi-vă minte, proştilor, şi înţelepţiţi-vă nebunilor!

6 Asculaţi, căci am lucruri mari de spus, şi buzele mi se deschid ca să înveţe pe alţii ce este drept.

7 Căci gura mea vesteşte adevărul, şi buzele mele urăsc minciuna!

8 Toate cuvintele gurii mele sînt drepte, n'au nimic neadevărat nici sucit în ele.

9 Toate sînt lămurite pentru cel priceput, şi drepte pentru ceice au găsit ştiinţa.

10 Primiţi mai de grabă învăţăturile mele decît argintul, şi mai de grabă ştiinţa de cît aurul scump.

11 Căci înţelepciunea preţuieşte mai mult de cît mărgăritarele, şi nici un lucru de preţ nu se poate asemui cu ea.

12 Eu, Înţelepciunea, am ca locuinţă mintea, şi pot născoci cele mai chibzuite planuri.

13 Frica de Domnul este urîrea răului; trufia şi mîndria, purtarea rea şi gura... mincinoasă, iată ce urăsc eu.

14 Dela mine vine sfatul şi izbînda, eu sînt priceperea, a mea este puterea.

15 Prin mine împărăţesc împăraţii şi dau voivozii porunci drepte.

16 Prin mine cîrmuiesc dregătorii, şi mai marii, toţi judecătorii pămîntului.

17 Eu iubesc pe ceice mă iubesc, şi cei ce mă caută cu totdinadinsul mă găsesc.

18 Cu mine este bogăţia şi slava, avuţiile trainice şi dreptatea.

19 Rodul meu este mai bun decît aurul cel mai curat, şi venitul meu întrece argintul cel mai ales.

20 Eu umblu pe calea nevinovăţiei, pe mijlocul cărărilor neprihănirii,

21 ca să dau o adevărată moştenire celor ce mă iubesc, şi să le umplu visteriile.

22 Domnul m'a făcut cea dintîi dintre lucrările Lui, înaintea celor mai vechi lucrări ale Lui.

23 Eu am fost aşezată din vecinicie, înainte de orice început, înainte de a fi pămîntul.

24 Am fost născută cînd încă nu erau adîncuri, nici izvoare încărcate cu ape;

25 am fost născută înainte de întărirea munţilor, înainte de a fi dealurile,

26 cînd nu era încă nici pămîntul, nici cîmpiile, nici cea dintîi fărîmă din pulberea lumii.

27 Cînd a întocmit Domnul cerurile, eu eram de faţă; cînd a tras o zare pe faţa adîncului,

28 cînd a pironit norii sus, şi cînd au ţîşnit cu putere izvoarele adîncului,

29 cînd a pus un hotar mării, ca apele să nu treacă peste porunca Lui, cînd a pus temeliile pămîntului,

30 eu eram meşterul Lui, la lucru lîngă el, şi în toate zilele eram desfătarea Lui, jucînd neîncetat înaintea Lui,

31 jucînd pe rotocolul pămîntului Său, şi găsindu-mi plăcerea în fiii oamenilor.

32 Şi acum, fiilor, ascultaţi-mă, căci ferice de ceice păzesc căile mele!

33 Ascultaţi învăţătura, ca să vă faceţi înţelepţi, şi nu lepădaţi sfatul meu.

34 Ferice de omul care m'ascultă, care veghează zilnic la porţile mele, şi păzeşte pragul uşii mele.

35 Căci celce mă găseşte, găseşte viaţa, şi capătă bunăvoinţa Domnului.

36 Dar celce păcătuieşte împotriva mea îşi vatămă sufletul său; toţi ceice mă urăsc pe mine, iubesc moartea.