1 Iată cei ce s'au dus la David la Ţiclag, pe cînd se ţinea el departe de faţa lui Saul, fiul lui Chis. Ei făceau parte din vitejii cari i-au dat ajutor în timpul războiului.
2 Erau arcaşi, cu mîna dreaptă şi cu mîna stîngă aruncau pietre, iar cu arcul trăgeau săgeţi: erau din Beniamin, din numărul fraţilor lui Saul.
3 Căpetenia Ahiezer şi Ioas, fiii lui Şemaa, din Ghibea; Ieziel şi Pelet, fiii lui Azmavet; Beraca; Iehu, din Anatot;
4 Işmaia, din Gabaon, viteaz între cei treizeci, şi căpetenie peste treizeci; Ieremia; Iahaziel; Iohanan; Iozabad, din Ghedera;
5 Eluzai; Ierimot; Bealia; Şemaria; Şefatia, din Harof;
6 Elcana, Işia, Azareel, Ioezer şi Iaşobeam, Coreiţi;
7 Ioela şi Zebadia, fiii lui Ieroham, din Ghedor.
8 Dintre Gadiţi, nişte viteji au plecat să se ducă la David în cetăţuia din pustie, ostaşi deprinşi la război, înarmaţi cu scut şi cu suliţă, ca nişte lei, şi iuţi ca nişte căprioare de pe munţi.
9 Ezer, căpetenia; Obadia, al doilea; Eliab, al treilea;
10 Mişmana, al patrulea; Ieremia, al cincilea;
11 Atai, al şaselea; Eliel, al şaptelea;
12 Iohanan, al optulea; Elzabad, al nouălea;
13 Ieremia, al zecelea; Macbanai, al unsprezecelea.
14 Aceştia erau fiii lui Gad, căpetenii ale oştirii; unul singur, cel mai mic, putea să se lupte cu o sută de oameni, şi cel mai mare cu o mie.
15 Aceştia au trecut Iordanul în luna întîi, cînd ieşea din matcă, pe tot cursul lui, şi ei sînt aceia cari au pus pe fugă pe toţi locuitorii din văi, la răsărit şi la apus.
16 Şi din fiii lui Beniamin şi ai lui Iuda au fost unii cari s'au dus la David în cetăţuie.
17 David le -a ieşit înainte, şi le -a vorbit astfel: ,,Dacă veniţi la mine cu gînduri bune, ca să mă ajutaţi, inima mea se va uni cu voi; dar dacă veniţi să mă înşelaţi, în folosul vrăjmaşilor mei, cînd nu fac nicio sîlnicie, Dumnezeul părinţilor noştri să vadă şi să judece!``
18 Amasai, unul din căpitanii de seamă, a fost apucat de Duhul, şi a zis: ,,Sîntem cu tine, Davide, şi cu tine, fiul lui Isai! Pace, pace ţie, şi pace celor ce te ajută, căci Dumnezeul tău ţi -a ajutat!`` Şi David i -a primit, şi i -a pus între căpeteniile oştirii.
19 Nişte oameni din Manase s'au unit cu David, cînd a pornit cu război împotriva lui Saul cu Filistenii. Dar n'au fost de ajutor Filistenilor; căci, dupăce s'au sfătuit, domnii Filistenilor au trimes înapoi pe David, zicînd: ,,S'ar putea ca el să treacă de partea stăpînului său Saul, şi să ne pună astfel în primejdie capetele noastre.``
20 Cînd s'a întors la Ţiclag, iată cei ce s'au unit cu el din Manase: Adnah, Iozabad, Iediael, Micael, Iozabad, Elihu şi Ţiltai, căpetenia miilor lui Manase.
21 Au dat ajutor lui David împotriva cetei (jăfuitorilor Amaleciţi), căci toţi erau oameni viteji, şi au ajuns căpetenii în oştire.
22 Şi din zi în zi veneau oameni la David să -l ajute, pînă ce a avut o tabără mare, ca o tabără a lui Dumnezeu.
23 Iată numărul oamenilor înarmaţi pentru război, cari s'au dus la David în Hebron, ca să treacă asupra lui domnia lui Saul, după porunca Domnului.
24 Fiii lui Iuda, cari purtau scutul şi suliţa, şase mii opt sute, înarmaţi pentru război.
25 Din fiii lui Simeon, oameni viteji la război, şapte mii o sută.
26 Din fiii lui Levi, patru mii şase sute;
27 şi Iehoiada, mai marele Aaroniţilor, şi cu el trei mii şapte sute;
28 şi Ţadoc, tînăr viteaz, şi casa tatălui său, douăzeci şi două de căpetenii.
29 Din fiii lui Beniamin, fraţii lui Saul, trei mii; căci pînă atunci cea mai mare parte dintre ei rămăseseră credincioşi casei lui Saul.
30 Din fiii lui Efraim, douăzeci de mii opt sute, oameni viteji, oameni cu faimă, după casele părinţilor lor.
31 Din jumătatea seminţiei lui Manase, optsprezece mii, cari au fost numiţi pe nume să se ducă să pună împărat pe David.
32 Din fiii lui Isahar, cari se pricepeau în înţelegerea vremurilor şi ştiau ce trebuia să facă Israel, două sute de căpetenii, şi toţi fraţii lor erau puşi supt porunca lor.
33 Din Zabulon, cincizeci de mii, în stare să meargă la oştire, înarmaţi pentru luptă cu toate armele de război, şi gata să se lupte cu o inimă hotărîtă.
34 Din Neftali, o mie de căpetenii, şi cu ei treizeci şi şapte de mii, cari purtau scutul şi suliţa.
35 Din Daniţi, înarmaţi pentru război, douăzeci şi opt de mii şase sute.
36 Din Aşer, în stare să meargă la oaste, şi gata de luptă: patruzeci de mii.
37 Şi de cealaltă parte a Iordanului, din Rubeniţi, din Gadiţi, şi din jumătatea seminţiei lui Manase, cu toate armele de război, o sută douăzeci de mii.
38 Toţi aceşti bărbaţi, oameni de război, gata de luptă, au venit la Hebron cu inima neprefăcută, ca să pună pe David împărat peste tot Israelul. Şi toţi ceilalţi din Israel erau tot cu un gînd să facă împărat pe David.
39 Au stat acolo trei zile cu David, mîncînd şi bînd, căci fraţii lor le pregătiseră de mîncare.
40 Şi chiar ceice locuiau lîngă ei pînă la Isahar, la Zabulon şi Neftali, aduceau merinde pe măgari, pe cămile, pe catîri şi pe boi: aluaturi, turte de smochine şi de stafide, vin, untdelemn, boi şi oi din belşug, căci era bucurie în Israel.