1 Inima împăratului este ca un rîu de apă în mîna Domnului, pe care îl îndreaptă încotro vrea. -
2 Omul socoteşte că toate căile lui sînt fără prihană, dar Cel ce cercetează inimile este Domnul. -
3 A face dreptate şi judecată, este mai plăcut Domnului decît jertfele. -
4 Privirile trufaşe şi inima îngîmfată, această candelă a celor răi, nu este decît păcat. -
5 Planurile omului harnic nu duc de cît la belşug, dar celce lucrează cu grabă n'ajunge de cît la lipsă. -
6 Comorile cîştigate cu o limbă mincinoasă sînt o deşertăciune care fuge, şi ele duc la moarte. -
7 Silnicia celor răi îi mătură, pentrucă nu vor să facă ce este drept. -
8 Cel vinovat merge pe căi sucite, dar cel nevinovat face ce este bine.
9 Mai bine să locuieşti într'un colţ pe acoperiş, decît cu o nevastă gîlcevitoare într'o casă mare. -
10 Sufletul celui rău doreşte răul, semenul lui n'are nici o trecere înaintea lui. -
11 Cînd este pedepsit batjocoritorul, prostul se face înţelept: şi cînd se dă învăţătură celui înţelept, el capătă ştiinţa. -
12 Cel neprihănit se uită la casa celui rău, şi vede ce repede sînt aruncaţi cei răi în nenorocire. -
13 Cine îşi astupă urechea la strigătul săracului, nici el nu va căpăta răspuns, cînd va striga. -
14 Un dar făcut în taină potoleşte mînia, şi o mită dată pe ascuns potoleşte cea mai puternică mînie. -
15 Este o bucurie pentru cel neprihănit să facă ce este bine, dar pentru ceice fac răul este o groază. -
16 Omul care se abate dela calea înţelepciunii, se va odihni în adunarea celor morţi. -
17 Cine iubeşte petrecerile va duce lipsă, şi cine iubeşte vinul şi untdelemnul dresurilor nu se îmbogăţeşte. -
18 Cel rău slujeşte ca preţ de răscumpărare pentru cel neprihănit, şi cel stricat, pentru oamenii fără prihană. -
19 Mai bine să locuieşti într'un pămînt pustiu, de cît cu o nevastă gîlcevitoare şi supărăcioasă. -
20 Comori de preţ şi untdedelemn sînt în locuinţa celui înţelept, dar omul fără minte le risipeşte. -
21 Cine urmăreşte neprihănirea şi bunătatea, găseşte viaţă, neprihănire şi slavă. -
22 Înţeleptul cucereşte cetatea vitejilor, şi doboară puterea în care se încredeau. -
23 Cine îşi păzeşte gura şi limba, îşi scuteşte sufletul de multe necazuri. -
24 Cel mîndru şi trufaş se cheamă batjocoritor: el lucrează cu aprinderea îngîmfării.
25 Poftele leneşului îl omoară, pentrucă nu vrea să lucreze cu mînile. -
26 Toată ziua o duce numai în pofte: dar cel neprihănit dă fără zgîrcenie. -
27 Jertfa celor răi este o scîrbă înaintea Domnului, cu cît mai mult cînd o aduc cu gînduri nelegiuite. -
28 Martorul mincinos va pieri, dar omul care ascultă bine va vorbi totdeauna cu izbîndă. -
29 Cel rău ia o înfăţişare neruşinată, dar omul fără prihană îşi îmbunătăţeşte calea. -
30 Nici înţelepciunea, nici priceperea, nici sfatul n'ajută împotriva Domnului. -
31 Calul este pregătit pentru ziua bătăliei, dar biruinţa este a Domnului. -