1 Nu te făli cu ziua de mîne, căci nu ştii ce poate aduce o zi. -
2 Să te laude altul, nu gura ta, un străin, nu buzele tale.
3 Piatra este grea, şi nisipul este greu, dar supărarea pe care o pricinuieşte nebunul este mai grea de cît amîndouă. -
4 Furia este fără milă şi mînia năvalnică, dar cine poate sta împotriva geloziei? -
5 Mai bine o mustrare pe faţă de cît o prietenie ascunsă. -
6 Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioşia lui, dar sărutările unui vrăjmaş sînt mincinoase. -
7 Sătulul calcă în picioare fagurul de miere, dar pentru cel flămînd toate amărăciunile sînt dulci. -
8 Ca pasărea plecată din cuibul ei, aşa este omul plecat din locul său.
9 Cum înveseleşte untdelemnul şi tămîia inima, aşa de dulci sînt sfaturile pline de dragoste ale unui prieten. -
10 Nu părăsi pe prietenul tău şi pe prietenul tatălui tău, dar nu intra în casa fratelui tău în ziua necazului tău: mai bine un vecin aproape de cît un frate departe. -
11 Fiule, fii înţelept, şi înveseleşte-mi inima, şi atunci voi putea răspunde celui ce mă batjocoreşte. -
12 Omul chibzuit vede răul şi se ascunde; dar proştii merg spre el şi sînt pedepsiţi. -
13 Ia -i haina, căci s'a pus chezaş pentru altul, ia -l zălog în locul unei străine. -
14 Binecuvîntarea aproapelui cu glas tare dis de dimineaţă, este privită ca un blestem. -
15 O straşină, care picură necurmat într'o zi de ploaie, şi o nevastă gîlcevitoare sînt tot una.
16 Cine o opreşte, parcă opreşte vîntul, şi parcă ţine untdelemnul în mîna dreaptă. -
17 După cum ferul ascute ferul, tot aşa şi omul aţîţă mînia altui om. -
18 Cine îngrijeşte de un smochin va mînca din rodul lui, şi cine-şi păzeşte stăpînul va fi preţuit. -
19 Cum răspunde în apă faţa la faţă, aşa răspunde inima omului inimii omului. -
20 După cum locuinţa morţilor şi adîncul nu se pot sătura, tot aşa nici ochii omului nu se pot sătura. -
21 Ce este tigaia pentru lămurirea argintului şi cuptorul pentru lămurirea aurului: aceea este bunul nume pentru un om. -
22 Pe nebun chiar dacă l-ai pisa cu pisălogul în piuă, în mijlocul grăunţelor, nebunia tot n'ar ieşi din el. -
23 Îngrijeşte bine de oile tale, şi ia seama la turmele tale.
24 Căci nici o bogăţie nu ţine vecinic, şi nici cununa nu rămîne pe vecie. -
25 Dupăce se ridică fînul, se arată verdeaţa nouă, şi ierburile de pe munţi sînt strînse. -
26 Mieii sînt pentru îmbrăcăminte, şi ţapii pentru plata ogorului;
27 laptele caprelor ţi-ajunge pentru hrana ta, a casei tale, şi pentru întreţinerea slujnicelor tale.