1 (Către mai marele cîntăreţilor. O cîntare a lui David. Făcută cu prilejul celor spuse de Doeg, Edomitul, lui Saul, cînd zicea: ,,David s'a dus în casa lui Ahimelec.``) Pentruce te făleşti cu răutatea ta, asupritorule? Bunătatea lui Dumnezeu ţine în veci.

2 Limba ta nu născoceşte decît răutate, ca un brici ascuţit, viclean ce eşti!

3 Tu iubeşti mai degrabă răul decît binele, mai degrabă minciuna decît adevărul. -

4 Tu iubeşti numai cuvinte nimicitoare, limbă înşelătoare!

5 De aceea şi Dumnezeu te va doborî pe vecie, te va apuca şi te va ridica din cortul tău, şi te va desrădăcina din pămîntul celor vii. -

6 Cei fără prihană vor vedea lucrul acesta, se vor teme, şi vor rîde de el, zicînd:

7 ,,Iată omul, care nu lua ca ocrotitor pe Dumnezeu, ci se încredea în bogăţiile lui cele mari, şi se bizuia pe răutatea lui.``

8 Dar eu sînt în Casa lui Dumnezeu ca un măslin verde, mă încred în bunătatea lui Dumnezeu, în veci de veci.

9 Te voi lăuda totdeauna, pentrucă ai lucrat; şi, în faţa copiilor Tăi, voi nădăjdui în Numele Tău, căci este binevoitor.