1 (Către mai marele cîntăreţilor. De cîntat pe Ghitit. Un psalm al lui Asaf.) Cîntaţi cu veselie lui Dumnezeu, care este tăria noastră! Înălţaţi strigăte de bucurie Dumnezeului lui Iacov!
2 Cîntaţi o cîntare, sunaţi din tobă, din arfa cea plăcută şi din alăută!
3 Sunaţi din trîmbiţă la luna nouă, la luna plină, în ziua sărbătorii noastre!
4 Căci aceasta este o lege pentru Israel, o poruncă a Dumnezeului lui Iacov.
5 El a rînduit sărbătoarea aceasta pentru Iosif, cînd a mers împotriva ţării Egiptului... Atunci am auzit un glas, pe care nu l-am cunoscut: -
6 ,,I-am descărcat povara de pe umăr, şi mînile lui nu mai ţin coşul.
7 Ai strigat în necaz, şi te-am izbăvit; ţi-am răspuns în locul tainic al tunetului, şi te-am încercat la apele Meriba. -
8 Ascultă, poporul Meu, şi te voi sfătui, Israele, de M'ai asculta!
9 Niciun dumnezeu străin să nu fie în mijlocul tău, şi să nu te închini înaintea dumnezeilor străini!
10 Eu sînt Domnul, Dumnezeul tău, care te-am scos din ţara Egiptului; deschide-ţi gura larg, şi ţi -o voi umplea!``
11 Dar poporul Meu n'a ascultat glasul Meu, Israel nu M'a ascultat.
12 Atunci i-am lăsat în voia pornirilor inimii lor, şi au urmat sfaturile lor.
13 O! de M'ar asculta poporul Meu, de ar umbla Israel în căile Mele!
14 Într'o clipă aş înfrunta pe vrăjmaşii lor, Mi-aş întoarce mîna împotriva protivnicilor lor;
15 ceice urăsc pe Domnul l-ar linguşi, şi fericirea lui Israel ar dăinui în veci.
16 L-aş hrăni cu cel mai bun grîu, şi l-aş sătura cu miere din stîncă.