Autocontrole

11 Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mîntuire pentru toţi oamenii, a fost arătat,

12 şi ne învaţă s'o rupem cu păgînătatea şi cu poftele lumeşti, şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie,

16 Nebunul îndată îşi dă pe faţă mînia, dar înţeleptul ascunde ocara. -

22 Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia,

23 blîndeţa, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.

27 Ci mă port aspru cu trupul meu, şi -l ţin în stăpînire, ca nu cumva, dupăce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.

7 Căci Dumnezeu nu ne -a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.

25 Toţi ceice se luptă la jocurile de obşte, se supun la tot felul de înfrînări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună, care se poate vesteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună, care nu se poate vesteji.

6 De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji.

1 Făcusem un legămînt cu ochii mei, şi nu mi-aş fi oprit privirile asupra unei fecioare.

2 Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvîrşită.

19 Ştiţi bine lucrul acesta, prea iubiţii mei fraţi! Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mînie;

5 De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa;

6 cu cunoştinţa, înfrînarea; cu înfrînarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia;

7 cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni.

28 Omul care nu este stăpîn pe sine, este ca o cetate surpată şi fără ziduri.

11 Nebunul îşi arată toată patima, dar înţeleptul o stăpîneşte. -

12 Căci noi n'avem de luptat împotriva cărnii şi sîngelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpînitorilor întunerecului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii cari sînt în locurile cereşti.

8 Păziţi-vă bine să nu perdeţi rodul muncii voastre, ci să primiţi o răsplată deplină.

13 Nu v'a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s'o puteţi răbda.

32 Cel încet la mînie preţuieşte mai mult decît un viteaz, şi cine este stăpîn pe sine preţuieşte mai mult decît cine cucereşte cetăţi. -

27 nu te abate nici la dreapta nici la stînga, şi fereşte-te de rău.

21 Moartea şi viaţa sînt în puterea limbii; oricine o iubeşte, îi va mînca roadele. -