Dependência do Senhor

5 Ferice de ceice-şi pun tăria în Tine, în a căror inimă locuieşte încrederea.

7 Ei merg din putere în putere, şi se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu în Sion.

8 Domnul însuş va merge înaintea ta, El însuş va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme, şi nu te spăimînta!

47 Şi toată mulţimea aceasta va şti că Domnul nu mîntueşte nici prin sabie nici prin suliţă. Căci biruinţa este a Domnului. Şi El vă dă în mînile noastre.

7 ,,Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă. Nu vă temeţi şi nu vă spăimîntaţi înaintea împăratul Asiriei şi înaintea întregei mulţimi care este cu el; căci cu noi sînt mai mulţi decît cu el.

8 Cu el este un braţ de carne, dar cu noi este Domnul, Dumnezeul nostru, care ne va ajuta şi va lupta pentru noi. Poporul a avut încredere în cuvintele lui Ezechia, împăratul lui Iuda.

9 El va păzi paşii prea iubiţilor Lui, Dar cei răi vor fi nimiciţi în întunerec; Căci omul nu va birui prin putere.

8 Mai bine este să cauţi un adăpost în Domnul, decît să te încrezi în om;

10 Unul singur dintre voi urmărea o mie din ei, căci Domnul, Dumnezeul vostru, lupta pentru voi, cum v'a spus.

15 Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, Sfîntul lui Israel: ,,În linişte şi odihnă va fi mîntuirea voastră, în seninătate şi încredere va fi tăria voastră. Dar n'aţi voit!

5 Da, suflete, încrede-te în Dumnezeu, căci dela El îmi vine nădejdea.

6 Atunci el a luat din nou cuvîntul, şi mi -a zis: ,,Acesta este cuvîntul Domnului către Zorobabel, şi sună astfel: ...Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, -zice Domnul oştirilor! -

1 Cînd vei merge la război împotriva vrăjmaşilor tăi, şi vei vedea cai şi cară, şi un popor mai mare la număr de cît tine, să nu te temi de ei, căci Domnul, Dumnezeul tău, care te -a scos din ţara Egiptului, este cu tine.

7 El nu se teme de veşti rele, ci inima lui este tare, încrezătoare în Domnul.

8 Inima îi este mîngîiată, n'are nicio teamă, pînă ce îşi vede împlinită dorinţa faţă de protivnicii lui.

5 Încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta!

6 Recunoaşte -L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.

5 paşii mei stau neclintiţi pe cărările Tale, şi nu mi se clatină picioarele.

8 Fă-mă să aud disdedimineaţă bunătatea Ta, căci mă încred în Tine. Arată-mi calea pe care trebuie să umblu, căci la Tine îmi înalţ sufletul.

1 (Un psalm al lui David.) Fă-midreptate, Doamne, căci umblu în nevinovăţie, şi mă încred în Domnul, fără şovăire.

4 pentrucă oricine este născut din Dumnezeu, biruieşte lumea; şi ceeace cîştigă biruinţă asupra lumii, este credinţa noastră.

5 Eu sînt Viţa, voi sînteţi mlădiţele. Cine rămîne în Mine, şi în cine rămîn Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.

6 Ionatan a zis tînărului care -i purta armele: ,,Vino, şi să pătrundem pînă la straja acestor netăiaţi împrejur. Poate că Domnul va lucra pentru noi, căci nimic nu împiedecă pe Domnul să dea izbăvire printr'un mic număr ca şi printr'un mare număr.

13 Moise a răspuns poporului: ,,Nu vă temeţi de nimic, staţi pe loc, şi veţi vedea izbăvirea, pe care v'o va da Domnul în ziua aceasta; căci pe Egiptenii aceştia, pe care -i vedeţi azi, nu -i veţi mai vedea niciodată.

14 Domnul Se va lupta pentru voi; dar voi, staţi liniştiţi.

11 Dă-ne ajutor, ca să scăpăm din necaz! Căci ajutorul omului este zădarnic.