24 De aceea, pe orişicine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi -a zidit casa pe stîncă.
10 Începutul înţelepciunii este frica de Domnul; şi ştiinţa sfinţilor, este priceperea.
10 Tot neamul acela de oameni a fost adăugat la părinţii lui, şi s'a ridicat după el un alt neam de oameni, care nu cunoştea pe Domnul, nici ce făcuse El pentru Israel.
13 Ţine învăţătura, n'o lăsa din mînă; păstrează -o, căci ea este viaţa ta.
14 Nu intra pe cărarea celor răi, şi nu umbla pe calea celor nelegiuiţi!
16 Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,
17 pentruca omul lui Dumnezeu să fie desăvîrşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.
17 Presbiterii (Sau: bătrîni.) cari cîrmuiesc bine, să fie învredniciţi de îndoită cinste, mai ales ceice se ostenesc cu propovăduirea şi cu învăţătura, pe care o dau altora.
18 Căci Scriptura zice: ,,Să nu legi gura boului cînd treieră bucate; şi: ,,Vrednic este lucrătorul de plata lui.
14 Pela jumătatea praznicului, Isus S'a suit la Templu. Şi învăţa norodul.
15 Iudeii se mirau, şi ziceau: ,,Cum are omul acesta învăţătură, căci n'a învăţat niciodată?
16 Isus le -a răspuns: ,,Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celuice M'a trimes pe Mine.
17 Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu, sau dacă Eu vorbesc dela Mine.
18 Cine vorbeşte dela sine, caută slava lui însuş; dar cine caută slava Celuice l -a trimes, acela este adevărat, şi în el nu este strîmbătate.
20 Fiule, păzeşte sfaturile tatălui tău, şi nu lepăda învăţătura mamei tale:
21 leagă-le necurmat la inimă, atîrnă-le de gît.
22 Ele te vor însoţi în mersul tău, te vor păzi în pat, şi îţi vor vorbi la deşteptare!
23 Căci sfatul este o candelă, învăţătura este o lumină, iar îndemnul şi mustrarea sînt calea vieţii.
9 Oricine o ia înainte, şi nu rămîne în învăţătura lui Hristos, n'are pe Dumnezeu. Cine rămîne în învăţătura aceasta, are pe Tatăl şi pe Fiul.
16 Cuvîntul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cîntări de laudă şi cu cîntări duhovniceşti, cîntînd lui Dumnezeu cu mulţămire în inima voastră.
14 Învăţătura înţeleptului este un izvor de viaţă, ca să abată pe om din cursele morţii. -
16 Fereşte-te de vorbăriile goale şi lumeşti; căci cei ce le ţin, vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu.
17 Şi cuvîntul lor va roade ca gangrena. Din numărul acestora sînt Imeneu şi Filet,
1 (O cîntare a lui Asaf.) Ascultă, poporul meu, învăţăturile mele! Luaţi aminte la cuvintele gurii mele!
2 Îmi deschid gura şi vorbesc în pilde, vestesc înţelepciunea vremurilor străvechi.
3 Ce am auzit, ce ştim, ce ne-au povestit părinţii noştri,
4 nu vom ascunde de copiii lor; ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui, şi minunile pe cari le -a făcut.
23 Păzeşte-ţi inima mai mult de cît orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.
24 Izgoneşte neadevărul din gura ta; şi depărtează viclenia de pe buzele tale!
25 Ochii tăi să privească drept, şi pleoapele tale să caute drept înaintea ta.
26 Cărarea pe care mergi să fie netedă, şi toate căile tale să fie hotărîte:
27 nu te abate nici la dreapta nici la stînga, şi fereşte-te de rău.
5 Dobîndeşte înţelepciune, dobîndeşte pricepere; nu uita cuvintele gurii mele, şi nu te abate dela ele.
6 N'o părăsi, şi ea te va păzi; iubeşte -o, şi te va ocroti!
7 Iată începutul înţelepciunii: dobîndeşte înţelepciunea, şi cu tot ce ai, dobîndeşte priceperea.
8 Înalţă -o, şi ea te va înălţa; ea va fi slava ta, dacă o vei îmbrăţişa.
5 Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta.
6 Şi poruncile acestea, pe cari ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta.
7 Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi, şi să vorbeşti de ele cînd vei fi acasă, cînd vei pleca în călătorie, cînd te vei culca şi cînd te vei scula.
1 Pildele lui Solomon, fiul lui David, împăratul lui Israel,
2 pentru cunoaşterea înţelepciunii şi învăţăturii, pentru înţelegerea cuvintelor minţii;
3 pentru căpătarea învăţăturilor de bun simţ, de dreptate, de judecată şi de nepărtinire;
4 ca să dea celor neîncercaţi agerime de minte, tînărului cunoştinţă şi chibzuinţă, -
5 să asculte însă şi înţeleptul, şi îşi va mări ştiinţa, şi cel priceput, şi va căpăta iscusinţă-
6 pentru prinderea înţelesului unei pilde sau al unui cuvînt adînc, înţelesul cuvintelor înţelepţilor şi al cuvintelor lor cu tîlc.
7 Frica Domnului este începutul ştiinţei; dar nebunii nesocotesc înţelepciunea şi învăţătura.
8 Ascultă, fiule, învăţătura tatălui tău, şi nu lepăda îndrumările mamei tale!
9 Căci ele sînt o cunună plăcută pe capul tău, şi un lanţ de aur la gîtul tău.
4 Şi tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învăţătura noastră, pentruca, prin răbdarea şi nu prin mîngîierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde.