Família de Deus
12 Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celorce cred în Numele Lui, le -a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;
13 născuţi nu din sînge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.
25 Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atît mai mult, cu cît vedeţi că ziua se apropie.
7 Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu -l pedepseşte tatăl?
8 Dar dacă sînteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sînteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii.
9 Şi apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit, şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atît mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor, şi să trăim?
10 Căci ei în adevăr ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine; dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui.
33 El a răspuns: ,,Cine este mama Mea, şi fraţii Mei?
34 Apoi, aruncîndu-Şi privirile peste cei ce şedeau împrejurul Lui: ,,Iată, a zis El, ,,mama Mea şi fraţii Mei!
35 Căci oricine face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este frate, soră şi mamă.
1 Nu mustra cu asprime pe un bătrîn, ci sfătuieşte -l ca pe un tată; pe tineri sfătuieşte -i ca pe nişte fraţi;
2 pe femeile bătrîne, ca pe nişte mame; pe cele tinere, ca pe nişte surori, cu toată curăţia.
15 Şi voi n'aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: ,,Ava! adică: Tată!
16 Însuş Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că sîntem copii ai lui Dumnezeu.
17 Şi, dacă sîntem copii, sîntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu, şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El.
4 Dar cînd a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimes pe Fiul Său, născut din femeie, născut supt Lege,
5 ca să răscumpere pe cei ce erau supt Lege, pentru ca să căpătăm înfierea.
6 Şi pentru că sînteţi fii, Dumnezeu ne -a trimes în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: ,,Ava, adică: ,,Tată!
7 Aşa că nu mai eşti rob, ci fiu; şi dacă eşti fiu, eşti şi moştenitor, prin Dumnezeu.
26 Căci toţi sînteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus.
27 Toţi cari aţi fost botezaţi pentru Hristos, v'aţi îmbrăcat cu Hristos.
28 Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sînteţi una în Hristos Isus.
35 Şi robul nu rămîne pururea în casă; fiul însă rămîne pururea.
5 tot aşa, şi noi, cari sîntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos; dar, fiecare în parte, sîntem mădulare unii altora.
1 Vedeţi ce dragoste ne -a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi sîntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentrucă nu L -a cunoscut nici pe El.
2 Prea iubiţilor, acum sîntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s'a arătat încă. Dar ştim că atunci cînd Se va arăta El, vom fi ca El; pentrucă Îl vom vedea aşa cum este.
10 Aşa dar, cît avem prilej, să facem bine la toţi, şi mai ales fraţilor în credinţă.
26 Şi dacă sufere un mădular, toate mădularele sufăr împreună cu el; dacă este preţuit un mădular, toate mădularele se bucură împreună cu el.
14 ...Iată dece, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos,
15 din care îşi trage numele orice familie, în ceruri şi pe pămînt,
5 ne -a rînduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voiei Sale,
6 spre lauda slavei harului Său, pe care ni l -a dat în Prea Iubitul Lui.
19 Aşa dar, voi nu mai sînteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sînteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu,
20 fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.
21 În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfînt în Domnul.
22 Şi prin El şi voi sînteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un lăcaş al lui Dumnezeu, prin Duhul.
42 Isus le -a zis: ,,Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, M'aţi iubi şi pe Mine, căci Eu am ieşit şi vin dela Dumnezeu: n'am venit dela Mine însumi, ci El M'a trimes.