Nascimento de Jesus
37 ,,Atunci un Împărat tot eşti! I -a zis Pilat. ,,Da, a răspuns Isus. ,,Eu sînt Împărat. Eu pentru aceasta M'am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.
30 Îngerul i -a zis: ,,Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu.
31 Şi iată că vei rămînea însărcinată, şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Isus.
32 El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David.
33 Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfîrşit.
5 Să aveţi în voi gîndul acesta, care era şi în Hristos Isus:
6 El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuş n'a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu,
7 ci S'a desbrăcat pe sine însuş şi a luat un chip de rob, făcîndu-Se asemenea oamenilor.
8 La înfăţişare a fost găsit ca un om, S'a smerit şi S'a făcut ascultător pînă la moarte, şi încă moarte de cruce.
16 Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică.
4 Iosif s'a suit şi el din Galilea, din cetatea Nazaret, ca să se ducă în Iudea, în cetatea lui David, numită Betleem, -pentrucă era din casa şi din seminţia lui David, -
5 să se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată.
6 Pe cînd erau ei acolo, s'a împlinit vremea cînd trebuia să nască Maria.
7 Şi a născut pe Fiul ei cel întîi născut, L -a înfăşat în scutece şi L -a culcat într'o iesle, pentrucă în casa de poposire nu era loc pentru ei.
20 Dar pe cînd se gîndea el la aceste lucruri, i s'a arătat în vis un înger al Domnului, şi i -a zis: ,,Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s'a zămislit în ea, este dela Duhul Sfînt.
21 Ea va naşte un Fiu, şi -i vei pune numele Isus, pentru că El va mîntui pe poporul Lui de păcatele sale.
22 Toate aceste lucruri s'au întîmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin proorocul, care zice:
23 ,,Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un fiu, şi -i vor pune numele Emanuil, care, tîlmăcit, înseamnă: ,,Dumnezeu este cu noi.
24 Cînd s'a trezit Iosif din somn, a făcut cum îi poruncise îngerul Domnului; şi a luat la el pe nevastă-sa.
25 Dar n'a cunoscut -o, pînă ce ea a născut un fiu. Şi el i -a pus numele Isus.
14 Astfel dar, deoarece copiii sînt părtaşi sîngelui şi cărnii, tot aşa şi El însuş a fost deopotrivă părtaş la ele, pentruca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul,
15 şi să izbăvească pe toţi aceia, cari prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor.
17 Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului.
15 După ce au plecat îngerii de la ei, ca să se întoarcă în cer, păstorii au zis unii către alţii: ,,Haidem să mergem pînă la Betleem, şi să vedem ce ni s'a spus şi ce ne -a făcut cunoscut Domnul.
16 S'au dus în grabă, şi au găsit pe Maria, pe Iosif, şi pruncul culcat în iesle.
17 După ce L-au văzut, au istorisit ce li se spusese despre Prunc.
18 Toţi ceice i-au auzit, s'au mirat de cele ce le spuneau păstorii.
9 După ce au ascultat pe împăratul, magii au plecat. Şi iată că steaua, pe care o văzuseră în Răsărit, mergea înaintea lor, pînă ce a venit şi s'a oprit deasupra locului unde era Pruncul.
10 Cînd au văzut ei steaua, n'au mai putut de bucurie.
11 Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s'au aruncat cu faţa la pămînt, şi I s'au închinat; apoi şi-au deschis vistieriile, şi I-au adus daruri: aur, tămîie şi smirnă.
12 În urmă, au fost înştiinţaţi de Dumnezeu în vis să nu mai dea pe la Irod, şi s'au întors în ţara lor pe un alt drum.
4 Dar cînd a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimes pe Fiul Său, născut din femeie, născut supt Lege,
5 ca să răscumpere pe cei ce erau supt Lege, pentru ca să căpătăm înfierea.
10 Dar îngerul le -a zis: ,,Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul:
11 astăzi în cetatea lui David, vi s'a născut un Mîntuitor, care este Hristos, Domnul.
12 Iată semnul, după care -L veţi cunoaşte: veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat într'o iesle.
18 Iar naşterea lui Isus Hristos a fost aşa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; şi înainte ca să locuiască ei împreună, ea s'a aflat însărcinată dela Duhul Sfînt.