2 Dar cine intră pe uşă, este păstorul oilor.
3 Portarul îi deschide, şi oile aud glasul lui; el îşi cheamă oile pe nume, şi le scoate afară din staul.
4 După ce şi -a scos toate oile, merge înaintea lor; şi oile merg după el, pentrucă îi cunosc glasul.
1 (O cîntare a lui David.) Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.
1 (O cîntare a lui David.) Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.
2 El mă paşte în păşuni verzi, şi mă duce la ape de odihnă;
3 îmi înviorează sufletul, şi mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său.
9 Mîntuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvîntează moştenirea Ta! Fii păstorul şi sprijinitorul lor în veci.
14 Eu sînt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine,
15 aşa cum Mă cunoaşte pe Mine Tatăl, şi cum cunosc Eu pe Tatăl; şi Eu Îmi dau viaţa pentru oile Mele.
16 Mai am şi alte oi, cari nu sînt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor.
10 Iată, Domnul Dumnezeu vine cu putere, şi porunceşte cu braţul Lui. Iată că plata este cu El, şi răsplătirile vin înaintea Lui.
11 El Îşi va paşte turma ca un Păstor, va lua mieii în braţe, îi va duce la sînul Lui, şi va călăuzi blînd oile cari alăptează.
11 Eu sînt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi.