1 Y SALOMON hizo parentesco con Faraón rey de Egipto, porque tomó la hija de Faraón, y trájola á la ciudad de David, entre tanto que acababa de edificar su casa, y la casa de Jehová, y los muros de Jerusalem alrededor.

2 Hasta entonces el pueblo sacrificaba en los altos; porque no había casa edificada al nombre de Jehová hasta aquellos tiempos.

3 Mas Salomón amó á Jehová, andando en los estatutos de su padre David: solamente sacrificaba y quemaba perfumes en los altos.

4 E iba el rey á Gabaón, porque aquél era el alto principal, y sacrificaba allí, mil holocaustos sacrificaba Salomón sobre aquel altar.

5 Y aparecióse Jehová á Salomón en Gabaón una noche en sueños, y díjo le Dios: Pide lo que quisieres que yo te dé.

6 Y Salomón dijo: Tú hiciste gran misericordia á tu siervo David mi padre, según que él anduvo delante de ti en verdad, en justicia, y con rectitud de corazón para contigo: y tú le has guardado esta tu grande misericordia, que le diste hijo que se sentase en su trono, como sucede en este día.

7 Ahora pues, Jehová Dios mío, tú has puesto á mí tu siervo por rey en lugar de David mi padre: y yo soy mozo pequeño, que no sé cómo entrar ni salir.

8 Y tu siervo está en medio de tu pueblo al cual tú escogiste; un pueblo grande, que no se puede contar ni numerar por su multitud.

9 Da pues á tu siervo corazón dócil para juzgar á tu pueblo, para discernir entre lo bueno y lo malo: porque ¿quién podrá gobernar este tu pueblo tan grande?

10 Y agradó delante de Adonai que Salomón pidiese esto.

11 Y díjole Dios: Porque has demandado esto, y no pediste para ti muchos días, ni pediste para ti riquezas, ni pediste la vida de tus enemigos, mas demandaste para ti inteligencia para oir juicio;

12 He aquí lo he hecho conforme á tus palabras: he aquí que te he dado corazón sabio y entendido, tanto que no haya habido antes de ti otro como tú, ni después de ti se levantará otro como tú.

13 Y aun también te he dado las cosas que no pediste, riquezas y gloria: tal, que entre los reyes ninguno haya como tú en todos tus días.

14 Y si anduvieres en mis caminos, guardando mis estatutos y mis mandamientos, como anduvo David tu padre, yo alargaré tus días.

15 Y como Salomón despertó, vió que era sueño: y vino á Jerusalem, y presentóse delante del arca del pacto de Jehová, y sacrificó holocaustos, é hizo pacíficos; hizo también banquete á todos sus siervos.

16 En aquella sazón vinieron dos mujeres rameras al rey, y presentáronse delante de él.

17 Y dijo la una mujer: ­Ah, señor mío! yo y esta mujer morábamos en una misma casa, y yo parí estando con ella en la casa.

18 Y aconteció al tercer día después que yo parí, que ésta parió también, y morábamos nosotras juntas; ninguno de fuera estaba en casa, sino nosotras dos en la casa.

19 Y una noche el hijo de esta mujer murió, porque ella se acostó sobre él.

20 Y levantóse á media noche, y tomó á mi hijo de junto á mí, estando yo tu sierva durmiendo, y púsolo á su lado, y púsome á mi lado su hijo muerto.

21 Y como yo me levanté por la mañana para dar el pecho á mi hijo, he aquí que estaba muerto: mas observéle por la mañana, y vi que no era mi hijo, que yo había parido.

22 Entonces la otra mujer dijo: No; mi hijo es el que vive, y tu hijo es el muerto. Y la otra volvió á decir: No; tu hijo es el muerto, y mi hijo es el que vive. Así hablaban delante del rey.

23 El rey entonces dijo: Esta dice: Mi hijo es el que vive, y tu hijo es el muerto: y la otra dice: No, mas el tuyo es el muerto, y mi hijo es el que vive.

24 Y dijo el rey: Traedme un cuchillo. Y trajeron al rey un cuchillo.

25 En seguida el rey dijo: Partid por medio el niño vivo, y dad la mitad á la una, y la otra mitad á la otra.

26 Entonces la mujer cuyo era el hijo vivo, habló al rey (porque sus entrañas se le conmovieron por su hijo), y dijo: ­Ah, señor mío! dad á ésta el niño vivo, y no lo matéis. Mas la otra dijo: Ni á mí ni á ti; partidlo.

27 Entonces el rey respondió, y dijo: Dad á aquélla el hijo vivo, y no lo matéis: ella es su madre.

28 Y todo Israel oyó aquel juicio que había dado el rey: y temieron al rey, porque vieron que había en él sabiduría de Dios para juzgar.

1 Solomon s'a încuscrit cu Faraon, împăratul Egiptului. A luat de nevastă pe fata lui Faraon, şi a adus -o în cetatea lui David, pînă şi -a isprăvit de zidit casa lui, casa Domnului, şi zidul dimprejurul Ierusalimului.

2 Poporul nu aducea jertfe decît pe înălţimi, căci pînă pe vremea aceasta nu se zidise încă o casă în Numele Domnului.

3 Solomon iubea pe Domnul, şi se ţinea de obiceiurile tatălui său David. Numai că aducea jertfe şi tămîie pe înălţimi.

4 Împăratul s'a dus la Gabaon să aducă jertfe acolo, căci era cea mai însemnată înălţime. Solomon a adus o mie de arderi de tot pe altar.

5 La Gabaon, Domnul S'a arătat în vis lui Solomon noaptea, şi Dumnezeu i -a zis: ,,Cere ce vrei să-ţi dau.``

6 Solomon a răspuns: ,,Tu ai arătat o mare bunăvoinţă faţă de robul Tău David, tatăl meu, pentrucă umbla înaintea Ta în credincioşie, în dreptate şi în curăţie de inimă faţă de Tine; i-ai păstrat această mare bună voinţă, şi i-ai dat un fiu, care şade pe scaunul lui de domnie, cum se vede astăzi.

7 Acum Doamne, Dumnezeul meu, Tu ai pus pe robul Tău să împărăţească în locul tatălui meu David; şi eu nu sînt decît un tînăr, nu sînt încercat.

8 Robul Tău este în mijlocul poporului pe care l-ai ales, popor foarte mare, care nu poate fi nici socotit, nici numărat, din pricina mulţimii lui.

9 Dă dar robului Tău o inimă pricepută, ca să judece pe poporul Tău, să deosebească binele de rău! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta aşa de mare la număr!``

10 Cererea aceasta a lui Solomon a plăcut Domnului.

11 Şi Dumnezeu a zis: ,,Fiindcă lucrul acesta îl ceri, fiindcă nu ceri pentru tine nici viaţă lungă, nici bogăţii, nici moartea vrăjmaşilor tăi, ci ceri pricepere, ca să faci dreptate,

12 voi face după cuvîntul tău. Îţi voi da o inimă înţeleaptă şi pricepută, aşa cum n'a fost nimeni înaintea ta şi nu se va scula nimeni niciodată ca tine.

13 Mai mult, îţi voi da şi ce n'ai cerut: bogăţii şi slavă, aşa încît în tot timpul vieţii tale nu va fi niciun împărat ca tine.

14 Şi dacă vei umbla în căile Mele, păzind legile şi poruncile Mele, cum a făcut David, tatăl tău, îţi voi lungi zilele.``

15 Solomon s'a deşteptat. Acesta a fost visul. Solomon s'a întors la Ierusalim, şi s'a înfăţişat înaintea chivotului legămîntului Domnului. A adus arderi de tot şi jertfe de mulţămire, şi a dat un ospăţ tuturor slujitorilor lui.

16 Atunci au venit două femei curve la împărat, şi s'au înfăţişat înaintea lui.

17 Una din femei a zis: ,,Rogu-mă, domnul meu, eu şi femeia aceasta locuiam în aceeaş casă, şi am născut lîngă ea în casă.

18 După trei zile, femeia aceasta a născut şi ea. Locuiam împreună, niciun străin nu era cu noi în casă, nu eram decît noi amîndouă.

19 Peste noapte, fiul acestei femei a murit, pentrucă se culcase peste el.

20 Ea s'a sculat pela mijlocul nopţii, a luat pe fiul meu de lîngă mine, pe cînd dormea roaba ta, şi l -a culcat la sînul ei: iar pe fiul ei, care murise, l -a culcat la sînul meu.

21 Dimineaţa, m'am sculat să dau ţîţă copilului; şi iată că era mort. M'am uitat cu luare-aminte la el dimineaţa; şi iată că nu era fiul meu, pe care -l născusem.``

22 Cealaltă femeie a zis: ,,Ba nu; fiul meu este cel viu, iar fiul tău cel mort.`` Dar cea dintîi a răspuns: ,,Ba nicidecum! fiul tău este cel mort, iar fiul meu este cel viu.`` Aşa au vorbit ele înaintea împăratului.

23 Împăratul a zis: ,,Una zice: ,Fiul meu este cel viu, iar fiul tău este cel mort.` Şi cealaltă zice: ,Ba nicidecum! fiul tău este cel mort, iar fiul meu este cel viu.``

24 Apoi a adăugat: ,,Aduceţi-mi o sabie.`` Au adus o sabie înaintea împăratului.

25 Şi împăratul a zis: ,,Tăiaţi în două copilul cel viu, şi daţi o jumătate uneia şi o jumătate celeilalte.``

26 Atunci femeia al cărei copil era viu, a simţit că i se rupe inima pentru copil, şi a zis împăratului: ,,Ah! domnul meu, dă -i mai bine ei copilul cel viu, şi nu -l omorî!`` Dar cealaltă a zis: ,,Să nu fie nici al meu nici al tău; tăiaţi -l!``

27 Şi împăratul, luînd cuvîntul, a zis: ,,Daţi celei dintîi copilul cel viu, şi nu -l omorîţi. Ea este mama lui.``

28 Tot Israelul a auzit de hotărîrea pe care o rostise împăratul. Şi s'au temut de împărat, căci au văzut că înţelepciunea lui Dumnezeu era în el, povăţuindu -l în judecăţile lui.