1 HIJO mío, está atento á mi sabiduría, Y á mi inteligencia inclina tu oído;

2 Para que guardes consejo, Y tus labios conserven la ciencia.

3 Porque los labios de la extraña destilan miel, Y su paladar es más blando que el aceite;

4 Mas su fin es amargo como el ajenjo, Agudo como cuchillo de dos filos.

5 Sus pies descienden á la muerte; Sus pasos sustentan el sepulcro:

6 Sus caminos son instables; no los conocerás, Si no considerares el camino de vida.

7 Ahora pues, hijos, oidme, Y no os apartéis de las razones de mi boca.

8 Aleja de ella tu camino, Y no te acerques á la puerta de su casa;

9 Porque no des á los extraños tu honor, Y tus años á cruel;

10 Porque no se harten los extraños de tu fuerza, Y tus trabajos estén en casa del extraño;

11 Y gimas en tus postrimerías, Cuando se consumiere tu carne y tu cuerpo,

12 Y digas: ­Cómo aborrecí el consejo, Y mi corazón menospreció la reprensión;

13 Y no oí la voz de los que me adoctrinaban, Y á los que me enseñaban no incliné mi oído!

14 Casi en todo mal he estado, En medio de la sociedad y de la congregación.

15 Bebe el agua de tu cisterna, Y los raudales de tu pozo.

16 Derrámense por de fuera tus fuentes, En las plazas los ríos de aguas.

17 Sean para ti solo, Y no para los extraños contigo.

18 Sea bendito tu manantial; Y alégrate con la mujer de tu mocedad.

19 Como cierva amada y graciosa corza, Sus pechos te satisfagan en todo tiempo; Y en su amor recréate siempre.

20 ¿Y por qué, hijo mío, andarás ciego con la ajena, Y abrazarás el seno de la extraña?

21 Pues que los caminos del hombre están ante los ojos de Jehová, Y él considera todas sus veredas.

22 Prenderán al impío sus propias iniquidades, Y detenido será con las cuerdas de su pecado.

23 El morirá por falta de corrección; Y errará por la grandeza de su locura.

1 Fiule, ia aminte la înţelepciunea mea, şi pleacă urechea la învăţătura mea,

2 ca să fii cu chibzuinţă, şi buzele tale să aibă cunoştinţă.

3 Căci buzele femeii străine strecoară miere, şi cerul gurii ei este mai lunecos decît untdelemnul;

4 dar la urmă este amară ca pelinul, ascuţită ca o sabie cu două tăişuri.

5 Picioarele ei pogoară la moarte, paşii ei dau în locuinţa morţilor.

6 Aşa că ea nu poate găsi calea vieţii, rătăceşte în căile ei, şi nu ştie unde merge.

7 Şi acum, fiilor, ascultaţi-mă, şi nu vă abateţi dela cuvintele gurii mele:

8 depărtează-te de drumul care duce la ea, şi nu te apropia de uşa casei ei,

9 ca nu cumva să-ţi dai altora vlaga ta, şi unui om fără milă anii tăi;

10 ca nu cumva nişte străini să se sature de averea ta, şi tu să te trudeşti pentru casa altuia;

11 ca nu cumva să gemi, la urmă, cînd carnea şi trupul ţi se vor istovi,

12 şi să zici: ,,Cum am putut eu să urăsc certarea, şi cum a dispreţuit inima mea mustrarea?

13 Cum am putut să n'ascult glasul învăţătorilor mei, şi să nu iau aminte la ceice mă învăţau?

14 Cît pe ce să mă nenorocesc de tot în mijlocul poporului şi adunării!``

15 Bea apă din fîntîna ta, şi din izvoarele puţului tău.

16 Ce, vrei să ţi se verse izvoarele afară? Şi să-ţi curgă rîurile pe pieţele de obşte?

17 Lasă-le să fie numai pentru tine, şi nu pentru străinii de lîngă tine.

18 Izvorul tău să fie binecuvîntat, şi bucură-te de nevasta tinereţii tale.

19 Cerboaică iubită, căprioară plăcută: fii îmbătat tot timpul de drăgălăşiile ei, fii îndrăgostit necurmat de dragostea ei!

20 Şi pentruce, fiule, ai fi îndrăgostit de o străină, şi ai îmbrăţişa sînul unei necunoscute?

21 Căci căile omului sînt lămurite înaintea ochilor Domnului, şi El vede toate cărările lui.

22 Cel rău este prins în înseşi nelegiuirile lui, şi este apucat de legăturile păcatului lui.

23 El va muri din lipsă de înfrînare, se va poticni din prea multa lui nebunie.