Salmos 78 - Bíblia Online

Masquil de Asaph. ESCUCHA, pueblo mío, mi ley: Inclinad vuestro oído á las palabras de mi boca. 
Abriré mi boca en parábola; Hablaré cosas reservadas de antiguo: 
Las cuales hemos oído y entendido; Que nuestros padres nos las contaron. 
No las encubriremos á sus hijos, Contando á la generación venidera las alabanzas de Jehová, Y su fortaleza, y sus maravillas que hizo. 
El estableció testimonio en Jacob, Y pusó ley en Israel; La cual mandó á nuestros padres Que la notificasen á sus hijos; 
Para que lo sepa la generación venidera, y los hijos que nacerán; Y los que se levantarán, lo cuenten á sus hijos; 
A fin de que pongan en Dios su confianza, Y no se olviden de las obras de Dios, Y guarden sus mandamientos: 
Y no sean como sus padres, Generación contumaz y rebelde; Generación que no apercibió su corazón, Ni fué fiel para con Dios su espíritu. 
Los hijos de Ephraim armados, flecheros, Volvieron las espaldas el día de la batalla. 
No guardaron el pacto de Dios, Ni quisieron andar en su ley: 
Antes se olvidaron de sus obras, Y de sus maravillas que les había mostrado. 
Delante de sus padres hizo maravillas En la tierra de Egipto, en el campo de Zoán. 
Rompió la mar, é hízolos pasar; E hizo estar las aguas como en un montón. 
Y llevólos de día con nube, Y toda la noche con resplandor de fuego. 
Hendió las peñas en el desierto: Y dióles á beber como de grandes abismos; 
Pues sacó de la peña corrientes, E hizo descender aguas como ríos. 
Empero aun tornaron á pecar contra él, Enojando en la soledad al Altísimo. 
Pues tentaron á Dios en su corazón, Pidiendo comida á su gusto. 
Y hablaron contra Dios, Diciendo: ¿Podrá poner mesa en el desierto? 
He aquí ha herido la peña, y corrieron aguas, Y arroyos salieron ondeando: ¿Podrá también dar pan? ¿Aparejará carne á su pueblo? 
Por tanto oyó Jehová, é indignóse: Y encendióse el fuego contra Jacob, Y el furor subió también contra Israel; 
Por cuanto no habían creído á Dios, Ni habían confiado en su salud: 
A pesar de que mandó á las nubes de arriba, Y abrió las puertas de los cielos, 
E hizo llover sobre ellos maná para comer, Y dióles trigo de los cielos. 
Pan de nobles comió el hombre: Envióles comida á hartura. 
Movió el solano en el cielo, Y trajo con su fortaleza el austro. 
E hizo llover sobre ellos carne como polvo, Y aves de alas como arena de la mar. 
E hízolas caer en medio de su campo, Alrededor de sus tiendas. 
Y comieron, y hartáronse mucho: Cumplióles pues su deseo. 
No habían quitado de sí su deseo, Aun estaba su vianda en su boca, 
Cuando vino sobre ellos el furor de Dios, Y mató los más robustos de ellos, Y derribo los escogidos de Israel. 
Con todo esto pecaron aún, Y no dieron crédito á sus maravillas. 
Consumió por tanto en nada sus días, Y sus años en la tribulación. 
Si los mataba, entonces buscaban á Dios; Entonces se volvían solícitos en busca suya. 
Y acordábanse que Dios era su refugio. Y el Dios Alto su redentor. 
Mas le lisonjeaban con su boca, Y con su lengua le mentían: 
Pues sus corazones no eran rectos con él, Ni estuvieron firmes en su pacto. 
Empero él misericordioso, perdonaba la maldad, y no los destruía: Y abundó para apartar su ira, Y no despertó todo su enojo. 
Y acordóse que eran carne; Soplo que va y no vuelve. 
Cuántas veces lo ensañaron en el desierto, Lo enojaron en la soledad! 
Y volvían, y tentaban á Dios, Y ponían límite al Santo de Israel. 
No se acordaron de su mano, Del día que los redimió de angustia; 
Cuando puso en Egipto sus señales, Y sus maravillas en el campo de Zoán; 
Y volvió sus ríos en sangre, Y sus corrientes, porque no bebiesen. 
Envió entre ellos una mistura de moscas que los comían, Y ranas que los destruyeron. 
Dió también al pulgón sus frutos, Y sus trabajos á la langosta. 
Sus viñas destruyó con granizo, Y sus higuerales con piedra; 
Y entregó al pedrisco sus bestias, Y al fuego sus ganados. 
Envió sobre ellos el furor de su saña, Ira y enojo y angustia, Con misión de malos ángeles. 
Dispuso el camino á su furor; No eximió la vida de ellos de la muerte, Sino que entregó su vida á la mortandad. 
E hirió á todo primogénito en Egipto, Las primicias de las fuerzas en las tiendas de Châm. 
Empero hizo salir á su pueblo como ovejas, Y llevólos por el desierto, como un rebaño. 
Y guiólos con seguridad, que no tuvieron miedo; Y la mar cubrió á sus enemigos. 
Metiólos después en los términos de su santuario, En este monte que ganó su mano derecha. 
Y echó las gentes de delante de ellos, Y repartióles una herencia con cuerdas; E hizo habitar en sus moradas á las tribus de Israel. 
Mas tentaron y enojaron al Dios Altísimo, Y no guardaron sus testimonios; 
Sino que se volvieron, y se rebelaron como sus padres: Volviéronse como arco engañoso. 
Y enojáronlo con sus altos, Y provocáronlo á celo con sus esculturas. 
Oyólo Dios, y enojóse, Y en gran manera aborreció á Israel. 
Dejó por tanto el tabernáculo de Silo, La tienda en que habitó entre los hombres; 
Y dió en cautividad su fortaleza, Y su gloria en mano del enemigo. 
Entregó también su pueblo á cuchillo, Y airóse contra su heredad. 
El fuego devoró sus mancebos, Y sus vírgenes no fueron loadas en cantos nupciales. 
Sus sacerdotes cayeron á cuchillo, Y sus viudas no lamentaron. 
Entonces despertó el Señor á la manera del que ha dormido, Como un valiente que grita excitado del vino: 
E hirió á sus enemigos en las partes posteriores: Dióles perpetua afrenta. 
Y desechó el tabernáculo de José, Y no escogió la tribu de Ephraim. 
Sino que escogió la tribu de Judá, El monte de Sión, al cual amó. 
Y edificó su santuario á manera de eminencia, Como la tierra que cimentó para siempre. 
Y eligió á David su siervo, Y tomólo de las majadas de las ovejas: 
De tras las paridas lo trajo, Para que apacentase á Jacob su pueblo, y á Israel su heredad. 
Y apacentólos con entereza de su corazón; Y pastoreólos con la pericia de sus manos. 

(O cîntare a lui Asaf.) Ascultă, poporul meu, învăţăturile mele! Luaţi aminte la cuvintele gurii mele! 
Îmi deschid gura şi vorbesc în pilde, vestesc înţelepciunea vremurilor străvechi. 
Ce am auzit, ce ştim, ce ne-au povestit părinţii noştri, 
nu vom ascunde de copiii lor; ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui, şi minunile pe cari le -a făcut. 
El a pus o mărturie în Iacov, a dat o lege în Israel, şi a poruncit părinţilor noştri să-şi înveţe în ea copiii, 
ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, de copiii cari se vor naşte, şi cari, cînd se vor face mari, să vorbească despre ea copiilor lor; 
pentruca aceştia să-şi pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu, şi să păzească poruncile Lui. 
Să nu fie, ca părinţii lor, un neam neascultător şi răzvrătit, un neam, care n'avea o inimă tare, şi al cărui duh nu era credincios lui Dumnezeu! 
Fiii lui Efraim, înarmaţi şi trăgînd cu arcul, au dat dosul în ziua luptei, 
pentrucă n'au ţinut legămîntul lui Dumnezeu, şi n'au voit să umble întocmai după Legea Lui. 
Au dat uitării lucrările Lui, minunile Lui, pe cari li le arătase. 
Înaintea părinţilor lor, El făcuse minuni în ţara Egiptului, în cîmpia Ţoan. 
A despărţit marea, şi le -a deschis un drum prin ea, ridicînd apele ca un zid. 
I -a călăuzit ziua cu un nor, şi toată noaptea cu lumina unui foc strălucitor. 
A despicat stînci în pustie, şi le -a dat să bea ca din nişte valuri cu ape multe. 
A făcut să ţîşnească izvoare din stînci, şi să curgă ape ca nişte rîuri. 
Dar ei tot n'au încetat să păcătuiască împotriva Lui, n'au încetat să se răzvrătească împotriva Celui Prea Înalt în pustie. 
Au ispitit pe Dumnezeu în inima lor, cerînd mîncare după poftele lor. 
Au vorbit împotriva lui Dumnezeu, şi au zis: ,,Oare va putea Dumnezeu să pună o masă în pustie? 
Iată că El a lovit stînca, de au curs ape, şi s'au vărsat şiroaie. Dar va putea El să dea şi pîne, sau să facă rost de carne poporului Său?`` 
Domnul a auzit, şi S'a mîniat. Un foc s'a aprins împotriva lui Iacov, şi s'a stîrnit împotriva lui Israel mînia Lui, 
pentrucă n'au crezut în Dumnezeu, pentrucă n'au avut încredere în ajutorul Lui. 
El a poruncit norilor de sus, şi a deschis porţile cerurilor: 
a plouat peste ei mană de mîncare, şi le -a dat grîu din cer. 
Au mîncat cu toţii pînea celor mari, şi le -a trimes mîncare să se sature. 
A pus să sufle în ceruri vîntul de răsărit, şi a adus, prin puterea Lui, vîntul de miazăzi. 
A plouat peste ei carne ca pulberea, şi păsări înaripate, cît nisipul mării; 
le -a făcut să cadă în mijlocul taberii lor, dejur împrejurul locuinţelor lor. 
Ei au mîncat şi s'au săturat din destul: Dumnezeu le -a dat ce doriseră. 
Dar n'apucaseră să-şi stîmpere bine pofta, mîncarea le era încă în gură, 
cînd s'a stîrnit mînia lui Dumnezeu împotriva lor, a lovit de moarte pe cei mai tari din ei, şi a doborît pe tinerii lui Israel. 
Cu toate acestea, ei n'au încetat să păcătuiască, şi n'au crezut în minunile Lui. 
De aceea, El le -a curmat zilele ca o suflare, le -a curmat anii printr'un sfîrşit năpraznic. 
Cînd îi lovea de moarte, ei Îl căutau, se întorceau şi se îndreptau spre Dumnezeu; 
îşi aduceau aminte că Dumnezeu este Stînca lor, şi că Dumnezeul Autoputernic este Izbăvitorul lor. 
Dar Îl înşelau cu gura, şi -L minţeau cu limba. 
Inima nu le era tare faţă de El, şi nu erau credincioşi legămîntului Său. 
Totuş, în îndurarea Lui, El iartă nelegiuirea şi nu nimiceşte; Îşi opreşte de multe ori mînia şi nu dă drumul întregei Lui urgii. 
El Şi -a adus deci aminte că ei nu erau decît carne, o suflare care trece şi nu se mai întoarce. 
Decîteori s'au răzvrătit ei împotriva Lui în pustie! Decîteori L-au mîniat ei în pustietate! 
Da, n'au încetat să ispitească pe Dumnezeu, şi să întărîte pe Sfîntul lui Israel. 
Nu şi-au mai adus aminte de puterea Lui, de ziua, cînd i -a izbăvit de vrăjmaş, 
de minunile, pe cari le -a făcut în Egipt, şi de semnele Lui minunate din cîmpia Ţoan. 
Cum le -a prefăcut rîurile în sînge, şi n'au putut să bea din apele lor. 
Cum a trimes împotriva lor nişte muşte otrăvitoare, cari i-au mîncat, şi broaşte, cari i-au nimicit. 
Cum le -a dat holdele pradă omizilor, rodul muncii lor pradă lăcustelor. 
Cum le -a prăpădit viile, bătîndu-le cu piatră, şi smochinii din Egipt cu grindină. 
Cum le -a lăsat vitele pradă grindinei, şi turmele pradă focului cerului. 
El Şi -a aruncat împotriva lor mînia Lui aprinsă, urgia, iuţimea şi necazul: o droaie de îngeri aducători de nenorociri. 
Cum Şi -a dat drum slobod mîniei, nu le -a scăpat sufletul dela moarte, şi le -a dat viaţa pradă molimei; 
cum a lovit pe toţi întîii născuţi din Egipt, pîrga puterii în corturile lui Ham. 
Cum a pornit pe poporul Său ca pe nişte oi, şi i -a povăţuit ca pe o turmă în pustie. 
Cum i -a dus fără nici o grijă, ca să nu le fie frică, iar marea a acoperit pe vrăjmaşii lor. 
Cum i -a adus spre hotarul Lui cel sfînt, spre muntele acesta, pe care dreapta Lui l -a cîştigat. 
Cum a izgonit neamurile dinaintea lor, le -a împărţit ţara în părţi de moştenire, şi a pus seminţiile lui Israel să locuiască în corturile lor. 
Dar ei au ispitit pe Dumnezeul Prea Înalt, s'au răzvrătit împotriva Lui, şi n'au ţinut poruncile Lui. 
Ci s'au depărtat şi au fost necredincioşi, ca şi părinţii lor, s'au abătut la o parte, ca un arc înşelător, 
L-au supărat prin înălţimile lor, şi I-au stîrnit gelozia cu idolii lor. 
Dumnezeu a auzit, şi Ş'a mîniat, şi a urgisit rău de tot pe Israel. 
A părăsit locuinţa Lui din Silo, cortul în care locuia între oameni. 
Şi -a dat slava pradă robiei, şi măreţia Lui în mînile vrăjmaşului. 
A dat pradă săbiei pe poporul Lui, şi S'a mîniat pe moştenirea Lui. 
Pe tinerii lui i -a ars focul, şi fecioarele lui n'au mai fost sărbătorite cu cîntări de nuntă. 
Preoţii săi au căzut ucişi de sabie, şi văduvele lui nu s'au bocit. 
Atunci Domnul S'a trezit, ca unul care a dormit, ca un viteaz îmbărbătat de vin, 
şi a lovit pe protivnicii Lui, cari fugeau, acoperindu -i cu vecinică ocară. 
Însă a lepădat cortul lui Iosif, şi n'a ales seminţia lui Efraim; 
ci a ales seminţia lui Iuda, muntele Sionului, pe care -l iubeşte. 
Şi -a zidit sfîntul locaş ca cerurile de înalt, şi tare ca pămîntul, pe care l -a întemeiat pe veci. 
A ales pe robul Său David, şi l -a luat dela staulele de oi. 
L -a luat dindărătul oilor, cari alăptau, ca să pască pe poporul Său Iacov, şi pe moştenirea Sa Israel. 
Şi David i -a cîrmuit cu o inimă neprihănită, şi i -a povăţuit cu mîni pricepute. 

Salmos 79

Veja também

10 versículos sobre como tratar a família segundo a Bíblia

3 maneiras de honrar o nome de Deus, segundo a Bíblia