1 Then Job answered,
2 "How long will you torment me,
and crush me with words?
3 You have reproached me ten times.
You aren’t ashamed that you attack me.
4 If it is true that I have erred,
my error remains with myself.
5 If indeed you will magnify yourselves against me,
and plead against me my reproach,
6 know now that God has subverted me,
and has surrounded me with his net.
7 "Behold, I cry out of wrong, but I am not heard.
I cry for help, but there is no justice.
8 He has walled up my way so that I can’t pass,
and has set darkness in my paths.
9 He has stripped me of my glory,
and taken the crown from my head.
10 He has broken me down on every side, and I am gone.
He has plucked my hope up like a tree.
11 He has also kindled his wrath against me.
He counts me among his adversaries.
12 His troops come on together,
build a siege ramp against me,
and encamp around my tent.
13 "He has put my brothers far from me.
My acquaintances are wholly estranged from me.
14 My relatives have gone away.
My familiar friends have forgotten me.
15 Those who dwell in my house and my maids consider me a stranger.
I am an alien in their sight.
16 I call to my servant, and he gives me no answer.
I beg him with my mouth.
17 My breath is offensive to my wife.
I am loathsome to the children of my own mother.
18 Even young children despise me.
If I arise, they speak against me.
19 All my familiar friends abhor me.
They whom I loved have turned against me.
20 My bones stick to my skin and to my flesh.
I have escaped by the skin of my teeth.
21 "Have pity on me. Have pity on me, you my friends,
for the hand of God has touched me.
22 Why do you persecute me as God,
and are not satisfied with my flesh?
23 "Oh that my words were now written!
Oh that they were inscribed in a book!
24 That with an iron pen and lead
they were engraved in the rock forever!
25 But as for me, I know that my Redeemer lives.
In the end, he will stand upon the earth.
26 After my skin is destroyed,
then I will see God in my flesh,
27 whom I, even I, will see on my side.
My eyes will see, and not as a stranger.
"My heart is consumed within me.
28 If you say, ‘How we will persecute him!’
because the root of the matter is found in me,
29 be afraid of the sword,
for wrath brings the punishments of the sword,
that you may know there is a judgment."
1 Iov a luat cuvîntul şi a zis:
2 ,,Pînă cînd îmi veţi întrista sufletul, şi mă veţi zdrobi cu cuvîntările voastre?
3 Iată că de zece ori m'aţi batjocorit; nu vă este ruşine să vă purtaţi aşa?
4 Dacă am păcătuit cu adevărat, numai eu sînt răspunzător de aceasta.
5 Credeţi că mă puteţi lua de sus? Credeţi că mi-aţi dovedit că sînt vinovat?
6 Atunci să ştiţi că Dumnezeu mă urmăreşte, şi mă înveleşte cu laţul Lui.
7 Iată, ţip de silnicie, şi nimeni nu răspunde; cer dreptate, şi dreptate nu este!
8 Mi -a tăiat orice ieşire, şi nu pot trece; a răspîndit întunerec pe cărările mele.
9 M'a despoiat de slava mea, mi -a luat cununa de pe cap,
10 m'a zdrobit din toate părţile, şi pier; mi -a smuls nădejdea ca pe un copac.
11 S'a aprins de mînie împotriva mea, S'a purtat cu mine ca şi cu un vrăjmaş.
12 Oştile Lui au pornit deodată înainte, şi-au croit drum pînă la mine, şi au tăbărît în jurul cortului meu.
13 A depărtat pe fraţii mei dela mine, şi prietenii mei s'au înstrăinat de mine.
14 Rudele mele m'au părăsit, şi cei mai deaproape ai mei m'au uitat.
15 Casnicii mei şi slugile mele mă privesc ca pe un străin, în ochii lor sînt un necunoscut.
16 Chem pe robul meu, şi nu răspunde; îl rog cu gura mea, şi degeaba.
17 Suflarea mea a ajuns nesuferită nevestei mele, şi duhoarea mea a ajuns nesuferită fiilor mamei mele.
18 Pînă şi copiii mă dispreţuiesc: dacă mă scol, ei mă ocărăsc.
19 Aceia în cari mă încredeam mă urăsc, aceia pe cari îi iubeam s'au întors împotriva mea.
20 Oasele mi se ţin de piele şi de carne; nu mi -a mai rămas decît pielea de pe dinţi.
21 Fie-vă milă, fie-vă milă de mine, prietenii mei! Căci mîna lui Dumnezeu m'a lovit.
22 Dece mă urmăriţi ca Dumnezeu? Şi nu vă mai săturaţi de carnea mea?
23 Oh! aş vrea ca vorbele mele să fie scrise, să fie scrise într'o carte;
24 aş vrea să fie săpate cu un priboi de fier şi cu plumb în stîncă pe vecie...
25 Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu, şi că se va ridica la urmă pe pămînt.
26 Chiar dacă mi se va nimici pielea, şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuş pe Dumnezeu.
27 Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, şi nu ai altuia. Sufletul meu tînjeşte de dorul acesta înlăuntrul meu.
28 Atunci veţi zice: ,Pentruce -l urmăream noi?` Căci dreptatea pricinii mele va fi cunoscută.
29 Temeţi-vă de sabie: căci pedepsele date cu sabia sînt grozave! Şi să ştiţi că este o judecată.``