1 After this Job opened his mouth, and cursed the day of his birth. 2 Job answered:
3 "Let the day perish in which I was born,
the night which said, ‘There is a boy conceived.’
4 Let that day be darkness.
Don’t let God from above seek for it,
neither let the light shine on it.
5 Let darkness and the shadow of death claim it for their own.
Let a cloud dwell on it.
Let all that makes the day black terrify it.
6 As for that night, let thick darkness seize on it.
Let it not rejoice among the days of the year.
Let it not come into the number of the months.
7 Behold, let that night be barren.
Let no joyful voice come therein.
8 Let them curse it who curse the day,
who are ready to rouse up leviathan.
9 Let the stars of its twilight be dark.
Let it look for light, but have none,
neither let it see the eyelids of the morning,
10 because it didn’t shut up the doors of my mother’s womb,
nor did it hide trouble from my eyes.
11 "Why didn’t I die from the womb?
Why didn’t I give up the spirit when my mother bore me?
12 Why did the knees receive me?
Or why the breast, that I should nurse?
13 For now I should have lain down and been quiet.
I should have slept, then I would have been at rest,
14 with kings and counselors of the earth,
who built up waste places for themselves;
15 or with princes who had gold,
who filled their houses with silver;
16 or as a hidden untimely birth I had not been,
as infants who never saw light.
17 There the wicked cease from troubling.
There the weary are at rest.
18 There the prisoners are at ease together.
They don’t hear the voice of the taskmaster.
19 The small and the great are there.
The servant is free from his master.
20 "Why is light given to him who is in misery,
life to the bitter in soul,
21 who long for death, but it doesn’t come;
and dig for it more than for hidden treasures,
22 who rejoice exceedingly,
and are glad, when they can find the grave?
23 Why is light given to a man whose way is hidden,
whom God has hedged in?
24 For my sighing comes before I eat.
My groanings are poured out like water.
25 For the thing which I fear comes on me,
that which I am afraid of comes to me.
26 I am not at ease, neither am I quiet, neither do I have rest;
but trouble comes."
1 După aceea, Iov a deschis gura şi a blestemat ziua în care s'a născut.
2 A luat cuvîntul şi a zis:
3 ,,Blestemată să fie ziua în care m'am născut,
4 Prefacă-se în întunerec ziua aceea, să nu se îngrijească Dumnezeu de ea din cer, şi să nu mai strălucească lumina peste ea!
5 S'o cuprindă întunerecul şi umbra morţii, nori groşi să vină peste ea, şi neguri de peste zi s'o înspăimînte!
6 Noaptea aceea! S'o acopere întunerecul, să piară din an, să nu mai fie numărată între luni!
7 Da, stearpă să fie noaptea aceea, ducă-se veselia din ea!
8 Blestemată să fie de ceice blastămă zilele, de ceice ştiu să întărîte Leviatanul;
9 să se întunece stelele din amurgul ei, în zădar să aştepte lumina, şi să nu mai vadă genele zorilor zilei!
10 Căci n'a închis pîntecele care m'a zămislit, nici n'a ascuns suferinţa dinaintea ochilor mei.
11 Dece n'am murit în pîntecele mamei mele? Dece nu mi-am dat sufletul la ieşirea din pîntecele ei?
12 Dece am găsit genunchi cari să mă primească? Şi ţîţe cari să-mi dea lapte?
13 Acum aş fi culcat, aş fi liniştit, aş dormi şi m'aş odihni
14 cu împăraţii şi cei mari de pe pămînt, cari şi-au zidit falnice morminte,
15 cu domnitorii cari aveau aur, şi şi-au umplut casele cu argint.
16 Sau n'aş mai fi în viaţă, aş fi ca o stîrpitură îngropată, ca nişte copii cari n'au văzut lumina!
17 Acolo nu te mai necăjesc cei răi, acolo se odihnesc cei sleiţi de puteri.
18 Acolo cei puşi în lanţuri sînt lăsaţi toţi în pace, nu mai aud glasul asupritorului;
19 cel mai mic şi cel mare sînt tot una acolo, şi robul scapă de stăpînul său.
20 Pentru ce dă Dumnezeu lumină celui ce sufere, şi viaţă celor amăriţi la suflet,
21 cari aşteaptă moartea şi nu vine; măcar că o doresc mai mult decît o comoară,
22 cari n'ar mai putea de bucurie şi de veselie, dacă ar găsi mormîntul? -
23 Pentruce, zic, dă El lumină omului care nu ştie încotro să meargă, pe care îl îngrădeşte Dumnezeu de toate părţile?
24 Suspinurile îmi sînt hrana de toate zilele, şi jalea mi se varsă ca apa.
25 De ce mă tem, aceea mi se întîmplă; de ce mi -e frică, de aceea am parte!
26 N'am nici linişte, nici pace, nici odihnă, şi necazul dă peste mine.``