1 He went out from there. He came into his own country, and his disciples followed him. 2 When the Sabbath had come, he began to teach in the synagogue, and many hearing him were astonished, saying, "Where did this man get these things?" and, "What is the wisdom that is given to this man, that such mighty works come about by his hands? 3 Isn’t this the carpenter, the son of Mary and brother of James, Joses, Judah, and Simon? Aren’t his sisters here with us?" So they were offended at him.

4 Jesus said to them, "A prophet is not without honor, except in his own country, and among his own relatives, and in his own house." 5 He could do no mighty work there, except that he laid his hands on a few sick people and healed them. 6 He marveled because of their unbelief.

He went around the villages teaching. 7 He called to himself the twelve, and began to send them out two by two; and he gave them authority over the unclean spirits. 8 He commanded them that they should take nothing for their journey, except a staff only: no bread, no wallet, no money in their purse, 9 but to wear sandals, and not put on two tunics. 10 He said to them, "Wherever you enter into a house, stay there until you depart from there. 11 Whoever will not receive you nor hear you, as you depart from there, shake off the dust that is under your feet for a testimony against them. Assuredly, I tell you, it will be more tolerable for Sodom and Gomorrah in the day of judgment than for that city!"

12 They went out and preached that people should repent. 13 They cast out many demons, and anointed many with oil who were sick and healed them. 14 King Herod heard this, for his name had become known, and he said, "John the Baptizer has risen from the dead, and therefore these powers are at work in him." 15 But others said, "He is Elijah." Others said, "He is a prophet, or like one of the prophets." 16 But Herod, when he heard this, said, "This is John, whom I beheaded. He has risen from the dead." 17 For Herod himself had sent out and arrested John and bound him in prison for the sake of Herodias, his brother Philip’s wife, for he had married her. 18 For John had said to Herod, "It is not lawful for you to have your brother’s wife." 19 Herodias set herself against him and desired to kill him, but she couldn’t, 20 for Herod feared John, knowing that he was a righteous and holy man, and kept him safe. When he heard him, he did many things, and he heard him gladly.

21 Then a convenient day came when Herod on his birthday made a supper for his nobles, the high officers, and the chief men of Galilee. 22 When the daughter of Herodias herself came in and danced, she pleased Herod and those sitting with him. The king said to the young lady, "Ask me whatever you want, and I will give it to you." 23 He swore to her, "Whatever you ask of me, I will give you, up to half of my kingdom."

24 She went out and said to her mother, "What shall I ask?"

She said, "The head of John the Baptizer."

25 She came in immediately with haste to the king and requested, "I want you to give me right now the head of John the Baptizer on a platter."

26 The king was exceedingly sorry, but for the sake of his oaths and of his dinner guests, he didn’t wish to refuse her. 27 Immediately the king sent out a soldier of his guard and commanded to bring John’s head; and he went and beheaded him in the prison, 28 and brought his head on a platter, and gave it to the young lady; and the young lady gave it to her mother.

29 When his disciples heard this, they came and took up his corpse and laid it in a tomb.

30 The apostles gathered themselves together to Jesus, and they told him all things, whatever they had done, and whatever they had taught. 31 He said to them, "Come away into a deserted place, and rest awhile." For there were many coming and going, and they had no leisure so much as to eat. 32 They went away in the boat to a deserted place by themselves. 33 They saw them going, and many recognized him and ran there on foot from all the cities. They arrived before them and came together to him. 34 Jesus came out, saw a great multitude, and he had compassion on them because they were like sheep without a shepherd; and he began to teach them many things. 35 When it was late in the day, his disciples came to him and said, "This place is deserted, and it is late in the day. 36 Send them away, that they may go into the surrounding country and villages and buy themselves bread, for they have nothing to eat."

37 But he answered them, "You give them something to eat."

They asked him, "Shall we go and buy two hundred denarii worth of bread and give them something to eat?"

38 He said to them, "How many loaves do you have? Go see."

When they knew, they said, "Five, and two fish."

39 He commanded them that everyone should sit down in groups on the green grass. 40 They sat down in ranks, by hundreds and by fifties. 41 He took the five loaves and the two fish; and looking up to heaven, he blessed and broke the loaves, and he gave to his disciples to set before them, and he divided the two fish among them all. 42 They all ate and were filled. 43 They took up twelve baskets full of broken pieces and also of the fish. 44 Those who ate the loaves were five thousand men.

45 Immediately he made his disciples get into the boat and go ahead to the other side, to Bethsaida, while he himself sent the multitude away. 46 After he had taken leave of them, he went up the mountain to pray.

47 When evening had come, the boat was in the middle of the sea, and he was alone on the land. 48 Seeing them distressed in rowing, for the wind was contrary to them, about the fourth watch of the night he came to them, walking on the sea; and he would have passed by them, 49 but they, when they saw him walking on the sea, supposed that it was a ghost, and cried out; 50 for they all saw him and were troubled. But he immediately spoke with them and said to them, "Cheer up! It is I! Don’t be afraid." 51 He got into the boat with them; and the wind ceased, and they were very amazed among themselves, and marveled; 52 for they hadn’t understood about the loaves, but their hearts were hardened.

53 When they had crossed over, they came to land at Gennesaret and moored to the shore. 54 When they had come out of the boat, immediately the people recognized him, 55 and ran around that whole region, and began to bring those who were sick on their mats to where they heard he was. 56 Wherever he entered—into villages, or into cities, or into the country—they laid the sick in the marketplaces and begged him that they might just touch the fringe of his garment; and as many as touched him were made well.

1 Isus a plecat de acolo, şi S'a dus în patria Lui. Ucenicii Lui au mers după El.

2 Cînd a venit ziua Sabatului, a început să înveţe pe norod în sinagogă. Mulţi, cînd Îl auzeau, se mirau şi ziceau: ,,De unde are El aceste lucruri? Ce fel de înţelepciune este aceasta, care I -a fost dată? Şi cum se fac astfel de minuni prin mînile Lui?

3 Nu este acesta tîmplarul, feciorul Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sînt surorile Lui aici între noi?`` Şi găseau o pricină de poticnire în El.

4 Dar Isus le -a zis: ,,Un prooroc nu este dispreţuit decît în patria Lui, între rudele Lui şi în casa Lui.``

5 N'a putut să facă nici o minune acolo, ci doar Şi -a pus mînile peste cîţiva bolnavi, şi i -a vindecat.

6 Şi se mira de necredinţa lor.

7 Atunci a chemat la Sine pe cei doisprezece, şi a început să -i trimeată doi cîte doi, dîndu-le putere asupra duhurilor necurate.

8 Le -a poruncit să nu ia nimic cu ei pe drum decît un toiag; să n'aibă nici pîne, nici traistă, nici bani de aramă la brîu;

9 să se încalţe cu sandale, şi să nu se îmbrace cu două haine.

10 Apoi le -a zis: ,,În orice casă veţi intra, să rămîneţi acolo pînă veţi pleca din locul acela.

11 Şi, dacă în vreun loc nu vă vor primi, şi nu vă vor asculta, să plecaţi de acolo, şi să scuturaţi îndată praful de supt picioarele voastre, ca mărturie pentru ei. Adevărat vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru pămîntul Sodomei şi Gomorei decît pentru cetatea aceea.``

12 Ucenicii au plecat, şi au propovăduit pocăinţa.

13 Scoteau mulţi draci, şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi, şi -i vindecau.

14 Impăratul Irod a auzit vorbindu-se despre Isus, al cărui Nume ajunsese vestit; şi a zis: ,,Ioan Botezătorul a înviat din morţi, şi de aceea lucrează aceste puteri prin el.``

15 Alţii ziceau: ,,Este Ilie.`` Iar alţii ziceau: ,,Este un prooroc ca unul din prooroci.``

16 Dar Irod, cînd a auzit lucrul acesta, zicea: ,,Ioan acela, căruia i-am tăiat capul, a înviat din morţi.``

17 Căci Irod însuş trimesese să prindă pe Ioan, şi -l legase în temniţă, din pricina Irodiadei, nevasta fratelui său Filip, pentrucă o luase de nevastă.

18 Şi Ioan zicea lui Irod: ,,Nu-ţi este îngăduit să ţii pe nevasta fratelui tău!``

19 Irodiada avea necaz pe Ioan, şi voia să -l omoare. Dar nu putea,

20 căci Irod se temea de Ioan, fiindcă îl ştia om neprihănit şi sfînt; îl ocrotea, şi, cînd îl auzea, de multe ori sta în cumpănă, neştiind ce să facă; şi -l asculta cu plăcere.

21 Totuş a venit o zi cu bun prilej, cînd Irod îşi prăznuia ziua naşterii, şi a dat un ospăţ boierilor săi, mai marilor oastei şi fruntaşilor Galileii.

22 Fata Irodiadei a intrat la ospăţ, a jucat, şi a plăcut lui Irod şi oaspeţilor lui. Împăratul a zis fetei: ,,Cere-mi orice vrei, şi-ţi voi da.``

23 Apoi a adăugat cu jurămînt: ,,Ori ce-mi vei cere, îţi voi da, fie şi jumătate din împărăţia mea.``

24 Fata a ieşit afară, şi a zis mamei sale: ,,Ce să cer? Şi mamă-sa i -a răspuns: ,,Capul lui Ioan Botezătorul.``

25 Ea s'a grăbit să vină îndată la Împărat, şi i -a făcut următoarea cerere: ,,Vreau să-mi dai îndată, într'o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul.``

26 Împăratul s'a întristat foarte mult; dar, din pricina jurămintelor sale şi din pricina oaspeţilor, n'a vrut să zică nu.

27 A trimes îndată un ostaş de pază, cu porunca de a aduce capul lui Ioan Botezătorul. Ostaşul de pază s'a dus şi a tăiat capul lui Ioan în temniţă,

28 l -a adus pe o farfurie, l -a dat fetei, şi fata l -a dat mamei sale.

29 Ucenicii lui Ioan, cînd au auzit acest lucru, au venit de i-au ridicat trupul, şi l-au pus într'un mormînt.

30 Apostolii s'au adunat la Isus, şi I-au spus tot ce făcuseră şi tot ce învăţaseră pe oameni.

31 Isus le -a zis: ,,Veniţi singuri la o parte, într'un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin.`` Căci erau mulţi cari veneau şi se duceau, şi ei n'aveau vreme nici să mănînce.

32 Au plecat dar cu corabia, ca să se ducă într'un loc pustiu, la o parte.

33 Oamenii i-au văzut plecînd, şi i-au cunoscut; au alergat pe jos din toate cetăţile, şi au venit înaintea lor în locul în care se duceau ei.

34 Cînd a ieşit din corabie, Isus a văzut mult norod; şi I s'a făcut milă de ei, pentrucă erau ca nişte oi cari n'aveau păstor; şi a început să -i înveţe multe lucruri.

35 Fiindcă ziua era pe sfîrşite, ucenicii s'au apropiat de El şi I-au zis: ,,Locul acesta este pustiu şi ziua este pe sfîrşite.

36 Dă-le drumul să se ducă în cătunele şi satele de primprejur, ca să-şi cumpere pîne, fiindcă n'au ce mînca.``

37 ,,Daţi-le voi să mănînce``, le -a răspuns Isus. Dar ei I-au zis: ,,Oare să ne ducem să cumpărăm pîni de două sute de lei, şi să le dăm să mănînce?``

38 Şi El i -a întrebat: ,,Cîte pîni aveţi? Duceţi-vă de vedeţi.`` S'au dus de au văzut cîte pîni au, şi au răspuns: ,,Cinci, şi doi peşti.``

39 Atunci le -a poruncit să -i aşeze pe toţi, cete-cete, pe iarba verde.

40 Şi au şezut jos în cete de cîte o sută şi de cîte cincizeci.

41 El a luat cele cinci pîni şi cei doi peşti. Şi -a ridicat ochii spre cer, şi a rostit binecuvîntarea. Apoi a frînt pînile şi le -a dat ucenicilor, ca ei să le împartă norodului. Asemenea şi cei doi peşti, i -a împărţit la toţi.

42 Au mîncat toţi şi s'au săturat;

43 şi au ridicat douăsprezece coşuri pline cu fărămituri de pîne şi cu ce mai rămăsese din peşti.

44 Cei ce mîncaseră pînile, erau cinci mii de bărbaţi.

45 Îndată, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie, şi să treacă înaintea Lui de cealaltă parte, spre Betsaida. În timpul acesta, El avea să dea drumul norodului.

46 Dupăce Şi -a luat rămas bun dela norod, S'a dus în munte, ca să Se roage.

47 Cînd s'a înserat, corabia era în mijlocul mării, iar Isus era singur pe ţărm.

48 A văzut pe ucenici că se necăjesc cu vîslirea, căci vîntul le era împotrivă. Şi într'a patra strajă din noapte, a mers la ei, umblînd pe mare, şi voia să treacă pe lîngă ei.

49 Cînd L-au văzut ei umblînd pe mare, li s'a părut că este o nălucă, şi au ţipat;

50 pentrucă toţi L-au văzut, şi s'au spăimîntat. Isus a vorbit îndată cu ei, şi le -a zis: ,,Îndrăzniţi, Eu sînt, nu vă temeţi!``

51 Apoi S'a suit la ei în corabie, şi a stat vîntul. Ei au rămas uimiţi şi înmărmuriţi,

52 căci nu înţeleseseră minunea cu pînile, fiindcă le era inima împietrită.

53 După ce au trecut marea, au venit în ţinutul Ghenezaretului, şi au tras la mal.

54 Cînd au ieşit din corabie, oamenii au cunoscut îndată pe Isus,

55 au alergat prin toate împrejurimile, şi au început să aducă pe bolnavi în paturi, pretutindeni pe unde se auzea că era El.

56 Oriunde intra El, în sate, în cetăţi sau în cătune, puneau pe bolnavi pe pieţe, şi -L rugau să le dea voie doar să se atingă de poalele hainei Lui. Şi toţi cîţi se atingeau de El, erau tămăduiţi.