1 Hear this, all you peoples.
Listen, all you inhabitants of the world,
2 both low and high,
rich and poor together.
3 My mouth will speak words of wisdom.
My heart will utter understanding.
4 I will incline my ear to a proverb.
I will solve my riddle on the harp.
5 Why should I fear in the days of evil,
when iniquity at my heels surrounds me?
6 Those who trust in their wealth,
and boast in the multitude of their riches—
7 none of them can by any means redeem his brother,
nor give God a ransom for him.
8 For the redemption of their life is costly,
no payment is ever enough,
9 that he should live on forever,
that he should not see corruption.
10 For he sees that wise men die;
likewise the fool and the senseless perish,
and leave their wealth to others.
11 Their inward thought is that their houses will endure forever,
and their dwelling places to all generations.
They name their lands after themselves.
12 But man, despite his riches, doesn’t endure.
He is like the animals that perish.
13 This is the destiny of those who are foolish,
and of those who approve their sayings. Selah.
14 They are appointed as a flock for Sheol.
Death shall be their shepherd.
The upright shall have dominion over them in the morning.
Their beauty shall decay in Sheol,
far from their mansion.
15 But God will redeem my soul from the power of Sheol,
for he will receive me. Selah.
16 Don’t be afraid when a man is made rich,
when the glory of his house is increased;
17 for when he dies he will carry nothing away.
His glory won’t descend after him.
18 Though while he lived he blessed his soul—
and men praise you when you do well for yourself—
19 he shall go to the generation of his fathers.
They shall never see the light.
20 A man who has riches without understanding,
is like the animals that perish.
1 (Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al fiilor lui Core.) Ascultaţi lucrul acesta, toate popoarele, luaţi aminte, toţi locuitorii lumii:
2 mici şi mari, bogaţi şi săraci!
3 Gura mea va vorbi cuvinte înţelepte, şi inima mea are gînduri pline de judecată.
4 Eu îmi plec urechea la pildele care îmi sînt însuflate, îmi încep cîntarea în sunetul arfei.
5 Pentru ce să mă tem în zilele nenorocirii, cînd mă înconjoară nelegiuirea protivnicilor mei?
6 Ei se încred în avuţiile lor, şi se fălesc cu bogăţia lor cea mare.
7 Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării.
8 Răscumpărarea sufletului lor este aşa de scumpă, că nu se va face niciodată.
9 Nu vor trăi pe vecie, nu pot să nu vadă mormîntul.
10 Da, îl vor vedea: căci înţelepţii mor, nebunul şi prostul deopotrivă pier, şi lasă altora avuţiile lor.
11 Ei îşi închipuiesc că vecinice le vor fi casele, că locuinţele lor vor dăinui din veac în veac, ei, cari dau numele lor la ţări întregi.
12 Dar omul pus în cinste nu dăinuieşte, ci este ca dobitoacele cari se taie.
13 Iată ce soartă au ei, cei plini de atîta încredere, precum şi cei ce îi urmează, cărora le plac cuvintele lor. -
14 Sînt duşi ca o turmă în locuinţa morţilor, îi paşte moartea, şi în curînd oamenii fără prihană îi calcă în picioare: li se duce frumuseţa, şi locuinţa morţilor le este locaşul.
15 Dar mie Dumnezeu îmi va scăpa sufletul din locuinţa morţilor, căci mă va lua supt ocrotirea Lui. -
16 Nu te teme cînd se îmbogăţeşte cineva, şi cînd i se înmulţesc vistieriile casei;
17 căci nu ia nimic cu el cînd moare: vistieriile lui nu se pogoară după el.
18 Să se tot creadă omul fericit în viaţă, să se tot laude cu bucuriile pe cari şi le face,
19 căci tot în locuinţa părinţilor săi va merge, şi nu va mai vedea lumina niciodată.
20 Omul pus în cinste, şi fără pricepere, este ca dobitoacele pe cari le tai.